G4Media.ro

USR: Vom vota la vedere împotriva moţiunii de cenzură

Foto: USR

USR: Vom vota la vedere împotriva moţiunii de cenzură

Uniunea Salvaţi România anunţă că parlamentarii partidului vor vota la vedere împotriva moţiunii de cenzură şi susţine că PSD şi UDMR au iniţiat acest demers împotriva Guvernului doar pentru că nu vor revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„PSD şi UDMR au depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PNL nu pentru că le-ar păsa de viaţa românilor, cum ipocrit invocă, în mod repetat, în textul moţiunii. Am văzut în ultimii ani, de altfel, cât de mult i-a interesat vocea românilor şi dorinţa lor de a avea o ţară în care democraţia şi statul de drept să fie constante, nu variabile la decizia arbitrară a unor politicieni corupţi. PSD şi UDMR au depus moţiunea de cenzură doar pentru că nu vor revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Vor ca actualii primari să-şi conserve funcţiile şi, odată cu acestea, pârghiile de putere şi accesul la banul public”, arată USR, într-o postare pe Facebook.

Uniunea menţionează că, deşi proiectul de lege pentru care şi-a angajat răspunderea Guvernul Orban nu este perfect, el reprezintă „un pas înainte spre readucerea României în normalitate”.

„PSD şi UDMR nu vor ca toţi aceşti baroni locali care au făcut prea puţin sau deloc pentru comunităţile lor să aibă o competiţie reală la locale, iar românii să poată alege oameni care să le reprezinte interesele cu adevărat. Ca PSD şi UDMR gândesc şi alte partide. Nu şi USR! Noi vrem ca România să scape de primarii incompetenţi şi corupţi şi dovadă stau proiectele depuse în Parlament în ultimii trei ani. De aceea, noi vom vota la vedere ‘împotriva’ moţiunii de cenzură! Chiar dacă proiectul de lege pentru care şi-a angajat răspunderea Guvernul Orban nu este perfect, ba chiar introduce un prag pentru a-i împiedica pe tineri să voteze, el tot reprezintă un pas înainte spre readucerea României în normalitate”, se mai arată în postare.

Senatul şi Camera Deputaţilor, reunite în şedinţă comună, vor dezbate şi vota miercuri moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, semnată de 208 parlamentari, iniţiată de social-democraţi după ce, săptămâna trecută, Executivul şi-a angajat răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. subscriu spuselor celor de la USR. Doar că vechea clasă politică, unde sunt teribil de bine înrădăcinate psdeul, acel hidos monstru, și pndleul, acel fățarnic reformator, au alte scopuri, care, din păcate nu concordă cu nevoile reale ale societății și nici cu reformarea și modernizarea acestei țări. Gândiți-vă ce ar însemna doar reforma administrativă, ar rașcheta sute de mii de membri de partid, înșurubate în sistemul bugetar, cine este de acord cu așa ceva. să fim serioși.