G4Media.ro

USR vrea să modifice legea pentru ca Diaspora să poată vota mai…

Foto: Ambasada României în Danemarca

USR vrea să modifice legea pentru ca Diaspora să poată vota mai ușor/ Măsurile propuse de parlamentarii Radu Mihail și Iulian Lorincz

Parlamentarii USR de Diaspora, Radu Mihail și Iulian Lorincz, au depus o inițiativă legislativă ”menită să asigure o mai bună desfășurare a alegerilor europarlamentare în străinătate”, se arată într-un comunicat USR. Proiectul propune o serie de măsuri astfel încât, începând cu alegerile din 2024, să nu mai existe situații în care un număr însemnat de cetățeni să nu-și poată exercita dreptul de vot, transmite partidul.

  • „În 2019, USR a organizat zeci de sesiuni de lucru în diverse țări și comunități, cu participarea cetățenilor care au stat la cozi imense sau nu au putut vota, a unor membri ai birourilor secțiilor de votare și reprezentanți ai misiunilor diplomatice. Sugestiile rezultate au fost înaintate Comisiei speciale comune a Parlamentului care le-a luat în considerare alături de alte observații și propuneri, rezultând un pachet legislativ solid, a cărui implementare a dus la o bună desfășurare a alegerilor prezidențiale din 2019 și parlamentare din 2020. Ne dorim ca aceste măsuri care au facilitat exercitarea dreptului de vot și care au conferit mai multă transparență și corectitudine procesului electoral la ultimele două rânduri de alegeri să fie puse în aplicare și la alegerile europarlamentare care vor avea loc anul viitor”, declară senatorul USR Radu Mihail.

Printre măsurile incluse în proiectul USR, conform comunicatului transmis:

– posibilitatea de a vota prin corespondență;
– posibilitatea ca votul să se desfășoare pe durata a două zile;
– extinderea perioadei de votare după ce s-au închis secțiile, dacă la coadă se mai află încă persoane;
– posibilitatea deschiderii unor secții de votare suplimentare la solicitarea comunităților de români din străinătate;
– generarea listelor de vot electronice;
– monitorizarea prezenței la vot prin intermediul tehnologiei care împiedică votul multiplu (SIMPV);
– operatori de calculator/tabletă în secții;
– proces clar de completare a membrilor birourilor electorale din străinătate.

  • „Considerăm că aceste măsuri sunt foarte necesare pentru a evita situațiile inacceptabile prin care au trecut cei care au votat în străinătate în 2019. Au fost atunci oameni care au stat ore întregi la cozi. Trebuie să obligăm statul să deschidă un număr suficient de mare de secții și ca ele să fie deschise astfel încât toată lumea să poată vota. Din fericire, avem deja mecanismele implementate la ultimele două rânduri de alegeri – prezidențiale și parlamentare. Tot ce trebuie să facem acum este să transpunem bunele practici de acolo la europarlamentare, fără să fie nevoie să reinventăm roata”, precizează deputatul USR Iulian Lorincz.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Au ajuns și ăștia din usr niște excroci. 3 ani de zile nu au făcut nimic și acum cu un an înainte de alegeri vor schimbări ale legii. Se știe f bine cum se anulează, retrimit și se jonglează cu proiectele de lege până după alegeri. Iar începem cu campanii din astea că nouă ne pasă de diaspora cu puțin înainte de alegeri. Votul ăla electronic toți l-au promis și toți „au uitat”

  2. postac usl identificat.multa scirba…

  3. De ce le arde astora de la USR, vai, văi, vai . .
    In loc sa aibă grijă de bătrâni așa cum face duamna Firea.
    Toți bătrânii sa meargă să voteze PSD daca vor sa prindă un voucher cu cazare la azilele duamnei Firea & friends.
    Va pup și fiți mai buni, așa cum zice don’ Pandele!