De ce produsele de slăbit nu te ajută să slăbești
Rareori am vazut pe rafturi un produs de slabit care sa aiba calorii mai putine decat unul clasic sau o eticheta curata. Inteleg ca o ciocolata dietetica ma ajuta la slabit prin faptul ca are mai putine calorii decat una clasica.
Ca un pachet de biscuiti dietetici are mai putine calorii decat unul luat la intamplare de pe raft. Si mai am pretentia ca aceste produse de slabit sa nu aiba chiar toate substantele din cartea de chimie din gimnaziu, liceu si facultate.
Adica, imi doresc sa slabesc dar nu vreau sa imi inrautatesc starea de sanatate. Si de la orice proces de slabit pe care il incepem ar mai trebui sa vrem ceva: sa ne invete sa ne descurcam mai bine pe viitor cu mancarea si cu kilogramele noastre. Sa imbunatatim ceva in atitudinea noastra fata de mancare nu numai sa scadem cifra de pe cantar.
Cateva motive pentru care consumul produselor destinate slabitului nu functioneaza:
- Pentru ca sunt la fel de calorice ca alimentele pe care vor sa le inlocuiasca dandu-se drept alternativa mai putin calorica si sanatoasa;
- Pentru ca sunt pline de indulcitori grasimi si zahar sub o mie si una de forme care mai de care mai ascunse;
- Pentru ca ai impresia ca fiind dietetice poti manca oricat si oricand;
- Pentru ca te invata ca in loc sa iti pregatesti masa din ingrediente de la zero, sa desfaci un ambalaj, iar asta-i trist chiar si intr-o lume aflata in haos ca a noastra;
- Pentru ca nu te invata care este marimea portiilor alimentelor in sine astfel incat dupa slabit sa stii cum sa mananci ca sa nu ajungi in punctul de la care ai inceput dieta;
- Pentru ca iti mentin apetitul pentru dulce pe viitor, indulcitorii avand o putere de indulcire mult mai mare decat banalul zahar;
- Pentru ca multe au ambalaje mincinoase menite sa te atraga sa le cumperi, lezandu-ti astfel inteligenta. Nu poti sa scrii pe un baton din orez ca este gluten free pentru ca orezul in sine este gluten free. Nu poti sa scrii pe un pachet de biscuiti ca este sursa de fibre cand el are 1gr de fibre la 100gr produs, un fel de apa de ploaie. La fel cum un produs pe care scrie mare organic si hand made sa aiba 15 ingrediente. Refuz sa intru in targetul producatorului care se bazeaza ca eu sunt atat de ocupata (sa-I zicem ocupata nu altfel) cand merg la cumparaturi astfel incat sa nu ma uit la ingrediente si sa lesin numai cand vad cuvintele :gluten free/lactose free/sugar free/brain free si sa sar repede cu cardul;
- Pentru ca majoritatea produselor de panificatie ce se dau dietetice au in componenta margarina, alternativa la unt. Cum margarina este sursa de grasimi trans, nocive pentru sanatate, putin imi pasa daca produsul ala ma slabeste sau nu. Sa vad scris pe eticheta ulei hidrogenat sau partial hidrogenat imi este de ajuns ca sa-l las pe raft. Mancati oameni bun un cub de unt din cand in cand si alegeti-l pe cel mai gras nu va multumiti cu 65% dar nu mancati un pachet intreg ci un cub;
- Pentru ca produsele lactate excesiv de degresate (0-1 % grasime) sunt facute din zer amestecat cu tot felul de substante menite sa asigure produsului cremozitatea grasimii care a fost extrasa. Economia la calorii este minima. Bag mana in foc ca o persoana nu se ingrasa pentru ca mananca un iaurt cu 5% grasime in locul unuia cu 0.1% sau ca bea lapte cu 3.8-4% fata de 1.5%. Haideti sa ne invatam cu mai putin dar mai bun decat cu mult si prost. Daca noi o sa incetam sa le cumparam si ei vor inceta sa le mai produca;
- Chiar daca sa spunem ca poti sa slabesti pe moment daca inlocuiesti o masa de 500kcal cat ai manca in mod normal, cu una de 300kcal oferita de un baton ce inlocuieste o masa, nu o sa poti face asta toata viata iar slabitul fara mentinere e ca atunci cand desi ai media 10, premiul intai il ia tot ala cu 9.80 care e si mai urat decat tine.
Cat priveste pastilele de slabit care reduc foamea desi suna in reclame foarte bine, puse in practica nu dau rezultatele promise. Pentru ca fiecare metabolism este diferit si mai ales durata lor de utilizare este redusa. Iti pot afecta ritmul metabolismului pe termen lung, incetinindu-l. Nu uita ca foarte putine din aceste pastile sau shake-uri minune de slabit au studii serioase in spate, au ani de experimente si efectele lor adverse au fost studiate serios. Legislatia de patrundere pe piata este, din pacate, una foarte permisiva.
Suplimentele de sala pentru sportivi nu sunt eficiente in cazul persoanelor care nu fac miscare dar vor sa slabeasca. Intensificarea arderilor de grasime se face doar in prezenta miscarii. In plus de asta pentru persoanele sedentare prezenta palpitatiilor, a bufeurilor, a ametelilor este des intalnita. Adica, iti este afectata si calitatea vietii de zi cu zi prin prezenta acestor efecte nedorite.
Nu mai cautati solutii complicate la probleme simple. Nu urmati scurtaturi doar de dragul ajungerii la destinatie. Cateodata ce invatam pe parcurs este mult mai important decat recompensa ajungerii la destinatie.
O producție G4Media.ro – Inquam Photos. Tania Fântână este Nutritionist Dietetician la FantanadeSanatate.com.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.