G4Media.ro

Va fi înlocuit acoperişul Turnului cu Ceas, simbolul Sighişoarei / Ultima reparație…

Sursa foto: Ovidiu Harfaș

Va fi înlocuit acoperişul Turnului cu Ceas, simbolul Sighişoarei / Ultima reparație datează de acum 130 de ani

Primarul municipiului Sighişoara, Ioan Iulian Sîrbu, a anunțat că acoperişul Turnului cu Ceas de la intrarea în Cetatea Medievală va fi înlocuit în totalitate, după ce s-a constatat, în timpul unor lucrări de consolidare, că ţigla specială şi învelitoarea de tablă care îl acoperă sunt foarte deteriorate, anunță Agenția de presă Rador, care citează

Turnul cu Ceas este simbolul Cetăţii Medievale şi a oraşului Sighişoara, fiind principalul obiectiv turistic, despre care există însemnări că a fost reparat în 1678, 1788, iar ultima dată în 1894. Turnul cu Ceas are o înălţime de 64 de metri, iar deasupra bilei aurite există un cocoş cu rol de giruetă astronomică, care îşi mişcă cu exactitate poziţia în funcţie de vreme: atunci când este îndreptat spre oraşul de jos, va fi vreme bună, iar când se întoarce spre cetate, va ploua.

Cetatea Sighişoarei a fost atestată documentar prima dată printr-un act emis de Papa Bonifaciu în 1298, dar există unii cronicari care arată că aceasta era locuită din anul 1191.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează