Va fi PSD din nou ce a fost și mai mult decât atât? (Op-ed de Lucian Croitoru)
Guvernul PSD a căzut la moțiunea de cenzură de ieri, 10 octombrie 2019. Analiști și politicieni deopotrivă sunt concentrați pe problema momentului, și anume cine va forma guvernul și cine va fi prim-ministru. Cumva separat de acest lucru, unii dintre ei se gândesc la ce se va întâmpla cu PSD și ce rol ar putea să mai joace. Va rămâne PSD un partid mare sau se va reduce până la dimensiuni nesemnificative?
Așa cum este de așteptat, răspunsurile acoperă întreaga plajă de posibilități. Cei mai mulți cred că PSD va deveni foarte mic și nu va mai juca un rol major în evoluțiile politice din România. Între aceștia, câțiva au spus că o eliminare a PSD din prim-planul politicii românești este posibilă, dar asta depinde de alternativele oferite de opoziție. De cealaltă parte sunt analiști care cred că PSD se va regrupa și va rămâne în prim-planul politicii românești.
Opinia mea este că PSD va continua să dețină o pondere importantă pe scena politică românească și, mai mult, ar putea să atingă dimensiuni pe care nu le-a mai avut niciodată. Pentru a susține această opinie voi arăta mai întâi de ce PSD nu poate să scadă, apoi voi arăta de ce va crește pe termen lung.
Ipoteza eronată a căderii ceaușismului și regruparea partidelor moștenitoare
Analizele care prevăd o scădere până la niveluri nesemnificative ale PSD sunt fondate pe concepția că PSD este moștenitorul PCR. Astfel, mulți fac ipoteza că picarea la vot a guvernului reprezintă un vot împotriva moștenirii. În ce ar consta moștenirea? În esență în ideologia socialistă a „justiției sociale” (sau „justiție distributivă”) și în practicile ceaușismului, acestea din urmă însemnând regim comunist sau totalitar. Moștenirea nu este întru totul nealterată. Astăzi sunt prea puțini dintre moștenitorii ideologici care ar dori să-și atingă scopurile referitoare la distribuția avuției din societate (să înfăptuiască „justiție socială”) printr-o naționalizare a mijloacelor de producție, cum a încercat comunismul. Cei mai mulți dintre ei s-au modernizat și se bazează pe impozite pentru a redistribui avuția din societate.
Concepția că PCR a lăsat un singur partid cu această ideologie și cu practici ceaușiste este însă naivă. Ideologia respectivă este depozitată în mai multe partide, care în anumite momente ale istoriei din ultimii 30 de ani au existat sub conducerea unui mascul alfa, indiferent că acesta era în fruntea FDSN, PSDR, sau PSD și câțiva adepți, șefi ai unor partide cu statut de sateliți ideologic similari. Relația dintre masculul alfa și șefii de sateliți a fost în cea mai mare parte de amiciție, dar și de adversitate conjuncturală, care nu a alterat însă câtuși de puțin ideologia care îi unește, dar care a permis satisfacerea orgoliilor diverșilor lideri sau a unor interese economice și politice.
Indiferent de relația dintre ei, partidul masculului alfa și partidele satelit au guvernat împreună sau au intrat în coaliții politice care le-au servit interesele de moment sau pe termen mai lung. Au sprijinit un guvern liberal în perioada 2005-2008, după ce, prin acreție (creșterea masei), în perioada 2000-2004 masculul alfa crescuse la dimensiuni relativ mari. Au format, împreună cu liberalii, USL în 2012. Apoi a urmat o centrifugare prin care partidul masculul alfa a pierdut din constituenți, care s-au organizat sub forma unor partide mai mici. Aici intervine noutatea: la moțiunea de cenzură din 10 octombrie 2019, noile partide centrifugate și chiar membri ai PSD au votat pentru plecarea de la guvernare a masculului alfa. Acest lucru a fost interpretat de mulți ca renunțarea la ceaușism. Cristian Tudor Popescu a și scris, elocvent: „Ceaușismul a căzut la vot”.
În opinia mea, rezultatele concrete ale trecerii moțiunii de cenzură sunt următoarele: o victorie democratică a opoziției, ceea ce este important pentru consolidarea ideii de democrație; justiția a scăpat, cel puțin temporar, de un adversar foarte determinat; guvernarea poate trece în mâinile unor oameni care, posibil, vot inversa măsurile economice păguboase luate de guvernarea precedentă.
Toate acestea sunt foarte importante, dar aceasta nu înseamnă că la moțiune a căzut PSD. A căzut doar guvernul său și, foarte important pentru liderii partidelor satelit, a căzut masculul alfa. Nu se mai poate spune că doamna Dăncilă mai poate ocupa poziția de mascul alfa. Masculul alfa a mai căzut și în trecut, dar nu prin moțiune de cenzură susținută și de partidele satelit, ideologic similare cu partidul care a pierdut guvernarea. Faptul că sateliții au votat pentru trecerea moțiunii arată că șansele PSD și a partidelor satelit să se refacă sub conducerea unui alt lider, posibil chiar liderul actual al unui satelit, printr-o nouă acreție, aidoma celei din perioada 2000-2004, este foarte probabilă.
Ipoteza cinismului fiscal și cum ar putea supraviețui cei ce vor prelua guvernarea
În afară de bătălia cu justiția, nu cred că PSD a pierdut ceva de fond prin trecerea moțiunii. Din perspectiva pe care o voi prezenta în continuare s-ar putea spune că pierderea guvernării era chiar necesară pentru PSD. Într-un articol mai vechi, („With a Permanently Pro-Cyclical Fiscal Policy, We Could Lose Democracy and Monetary Policy”, în Transylvanian Review of Administrative Sciences, No. 54 E/2018 pp. 22-37) am arătat că, după promovarea unei politici fiscale intens prociclice în vremurile bune ale economicei, PSD ar fi părăsit oricum guvernarea în cazul apariției unei recesiuni, care nu poate întârzia prea mult. Acest comportament este în esență un „cinism fiscal”.
Conform teoriei mele a cinismului fiscal, într-o democrație tânără cu instituții slabe, unul și același partid își poate propune să guverneze în virtual toate fazele ascendente ale ciclului de afaceri, de fiecare dată promovând politici fiscale prociclice, dar virtual niciodată în perioadele de recesiune. Scopul acestui comportament este acela de a-și elimina adversarii politici. Mecanismul prin care aceștia sunt eliminați este următorul: mai întâi, guvernul ce administrează economia în perioada de recesiune nu mai are la dispoziție politica fiscală, deoarece aceasta aproape inevitabil rămâne prociclică și în faza de recesiune. Nu numai că guvernele care administrează economia în recesiune nu pot utiliza politica fiscală pentru a contribui la scoaterea economiei din recesiune și la accelerarea creșterii economice, dar sunt chiar nevoite să facă tăieri de cheltuieli. Acțiunile lor nu sunt văzute ca stabilizatoare, ci ca agravante ale recesiunii și suferinței. Astfel, partidele care girează guvernarea în recesiuni sunt percepute de public ca incapabile de o guvernare suportabilă și producătoare de suferințe și sunt sancționate prin diminuarea ponderii în parlament, până când partidul care guvernează exclusiv în fazele ascendente ale ciclului de afaceri rămâne fără o opoziție reală. Acest rezultat înseamnă, de facto, pierderea democrației.
Fenomenul periculos al alterării democrației prin mecanismul descris a început mai demult. Mai întâi, prin mecanismul descris, primul partid important care a ajuns să nu mai intre în parlament a fost PNȚCD. Mult mai recent, aceeași soartă a avut-o PDL. Scoaterea PSD de la guvernare în data de 10 octombrie, deși pare o mare victorie a democrației, ar putea fi doar un alt pas spre menționata pierdere a democrației. Date fiind dezechilibrele economice pe care le-au creat politicile promovate în ultimii 3-4 ani, următorul partid care va guverna țara, singur sau ca lider al unei coaliții politice, va fi nevoit să ia măsuri fiscale dureroase în perioada următoare. Dacă se va întâmpla ca în același timp să apară o recesiune, care va face ca cel puțin 4-6 ani nivelul PIB să rămână sub nivelul său potențial, costurile sociale vor fi foarte mari. Este greu de imaginat că la alegerile din 2024 partidul respectiv nu va fi masiv sancționat, poate chiar cu scoaterea din parlament.
Între timp, partidul care pe 10 octombrie 2019 a pierdut guvernarea prin trecerea moțiunii de cenzură se va regrupa, își va schimba denumirea pentru a reintegra grupările care s-au desprins temporar din el în urma bătăliilor dintre lideri din perioada 2015-2019. El va fi acolo ca să câștige alegerile din 2024, parlamentare și prezidențiale, și să domine din nou scena politică, probabil mai săracă cu un partid important și experimentat.
Pentru ca scenariul pe care l-am prezentat să aibă ceva șanse să nu se materializeze, este necesar ca guvernarea să fie asigurată, în urma unor alegeri anticipate, de o coaliție compatibilă cu spiritul moțiunii de cenzură din 10 octombrie 2019, care să susțină un guvern tehnocrat sau un guvern politic populat cu figuri mai puțin cunoscute ale coaliției respective. Guvernul respectiv ar trebui să facă cât mai repede ajustările economice necesare care să readucă deficitul bugetar, înainte de apariția unei recesiuni și să redea politicii fiscale caracterul anticiclic. Apoi, după câștigarea caracterului contraciclic al politicii fiscale, coaliția respectivă ar trebui să schimbe guvernul cu unul populat cu politicieni cu vizibilitate mare. Acest al doilea guvern va putea utiliza stimuli fiscali pentru a lupta împotriva unei recesiuni, astfel având ceva șanse să nu fie perceput ca nepriceput sau excesiv de auster și să primească voturi suficiente în 2024 pentru a continua să fie o forță majoră în parlament.
În fine, cineva ar putea gândi că vremurile bune ar putea dura mulți ani de acum încolo, înainte ca o recesiune să apară, astfel că noii guvernanți să se angajeze pe o pantă populistă, și să evite ajustările dureroase, făcând doar corecții mărunte, care să le asigure rămânerea pe scena politică, adică să evite consecințele ce rezultă din teoria cinismului fiscal. Este însă foarte puțin probabil ca recesiunea să întârzie atât de mult, și să nu foțeze ajustările dureroase.
Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR. Opiniile autorului nu implică poziția BNR
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
15 comentarii