„Vă înțelegem durerea” în legătură cu masacrul din cel de-al Doilea Război Mondial, spune președintele parlamentului Ucrainei în plenul parlamentului Poloniei

Speaker-ul Radei de Stat a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, și-a exprimat compasiunea față de durerea resimțită de polonezi din cauza masacrelor din Volhynia, în care naționaliștii ucraineni au ucis până la 100.000 de etnici polonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Această problemă este astăzi o cauză obișnuită de tensiune între doi aliați, altfel apropiați, relatează Notes from Poland.

Ruslan Ștefanciuk s-a adresat Seimului, camera inferioară a parlamentului Poloniei, joi dimineață la Varșovia. Începându-și discursul în poloneză, el le-a mulțumit polonezilor pentru sprijinul acordat țării sale de la invazia Rusiei, provocând aplauze din partea deputaților din sală.

La finalul discursului său de 30 de minute, Stefanciuk a menționat că anul acesta se împlinesc 80 de ani de la „evenimentele teribile din Volhynia”. Polonezii consideră masacrele, care au avut loc între 1943 și 1945, drept un genocid, iar parlamentul le-a recunoscut ca atare. Însă Ucraina a respins utilizarea acestui termen.

La sfârșitul săptămânii trecute, au reapărut noi tensiuni pe această temă după ce purtătorul de cuvânt al Ministerului polonez de Externe a sugerat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar trebui să își ceară scuze pentru masacre. Această sugestie a fost condamnată ca fiind „inacceptabilă” de către ambasadorul Ucrainei la Varșovia.

În discursul său de astăzi, Stefanciuk a declarat: „Vă înțelegem durerea provocată de pierderea celor dragi. Îmi exprim simpatia și recunoștința sinceră față de toate familiile și descendenții victimelor evenimentelor din Volhynia din acea perioadă pentru că au păstrat memoria strămoșilor lor”.

Această memorie „nu îndeamnă la răzbunare sau la ură, ci servește drept avertisment că niciodată nu se va mai întâmpla așa ceva între națiunile noastre”, a continuat el, provocând o ovație în picioare din partea aproape tuturor parlamentarilor prezenți.

„Vom lucra cu voi, dragi prieteni polonezi, acceptând adevărul, indiferent cât de nemilos ar fi acesta”, a adăugat Stefanciuk, în alte aplauze. „Împreună trebuie să trecem acest examen dificil, dar extrem de necesar, pentru ca formula „iertăm și cerem iertare” să dobândească un sens adevărat și o dimensiune practică.”

„Vreau să ne dăm seama că, poate pentru prima dată, istoria ne oferă [nouă] o oportunitate și o responsabilitate unică de a deveni creatorii unui nou viitor al bunei vecinătăți”, a conchis el. „Vreau să scriem împreună noua noastră istorie, fără a o retușa sau a rupe vreo pagină din ea.”

Ulterior, ministrul de externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a salutat cuvintele lui Ștefanciuk, declarând pentru Agenția poloneză de presă (PAP) că „am auzit ceea ce am vrut să auzim, a fost un discurs foarte bun”.

„Suntem pe drumul cel bun și acest discurs dovedește că pozițiile noastre s-au apropiat încă o dată”, a adăugat el. „Există multe lucruri pe care să construim”.

Discursul lui Steanciuk a fost salutat și de parlamentari atât din partidul de guvernământ Lege și Dreptate (PiS), cât și din opoziție.

Cu toate acestea, Krzysztof Bosak, unul dintre liderii Confederației (Konfederacja, extrema dreaptă), care a adoptat o atitudine sceptică față de Ucraina în timpul războiului, a declarat că polonezii ar trebui „să urmărească cu atenție” pentru a vedea dacă Ucraina permite într-adevăr exhumarea victimelor masacrului, așa cum a sugerat Stefanciuk.

Bosak a remarcat, de asemenea, că o mare parte din limbajul lui Ștefanciuk a fost vag (cum ar fi „evenimentele din Volhynia”) sau părea să indice acțiunile atât ale Poloniei, cât și ale Ucrainei.

O narațiune comună în Ucraina a fost aceea că masacrele din Volhynia trebuie contextualizate prin înțelegerea tratamentului polonez anterior aplicat ucrainenilor, de exemplu acțiunile represive întreprinse împotriva lor în republica poloneză interbelică.

Regiunile din vestul Ucrainei (Lviv, Ivano-Frankiivsk și Ternopil) au făcut parte din teritoriul Poloniei până în 1939 când au fost ocupate și anexate de URSS, reocupate în 1944 și au rămas partea a Ucrainei devenite independente în 1991.