G4Media.ro

Va trece Biden prin umilința procesului de impeachment? De ce vor să-l…

Sursa foto: Nicholas Kamm / AFP

Va trece Biden prin umilința procesului de impeachment? De ce vor să-l demită republicanii

Joe Biden ar putea deveni cel de-al patrulea lider de la Casa Albă care va fi supus procedurii de demitere, în cazul în care ancheta anunțată de liderul republican al Camerei Reprezentanților va găsi dovezi suficiente legate de implicarea președintelui în afacerile controversate ale fiului său pentru ca Congresul de la Washington să fie nevoit să voteze pentru menținerea sau nu în funcție a democratului. În această situație, Biden va fi nevoit să treacă printr-un proces umilitor care fără doar și poate îi va zdruncina imaginea – atent creată și întreținută de presa favorabilă de peste ocean – de politician onest și dedicat luptei anticorupție.

Anchetă oficială

Președintele Camerei Reprezentanților, republicanul Kevin McCarthy, a declarat marți că a ordonat unei comisii din Cameră să deschidă o anchetă oficială de punere sub acuzare (impeachment) a președintelui Biden, în legătură cu afacerile familiei sale, lansând o procedură istorică înaintea alegerilor din 2024.

McCarthy a afirmat că ancheta de până acum a Comisiei de supraveghere a Camerei Reprezentanților a descoperit o “cultură a corupției” în jurul familiei Biden, republicanii investigând afacerile fiului liderului american, Hunter Biden, de dinainte ca președintele democrat să preia funcția de la Casa Albă.

“Acestea sunt acuzații de abuz de putere, obstrucție și corupție, iar ele justifică o investigație suplimentară din partea Camerei Reprezentanților,” a declarat McCarthy, republican din California. “De aceea, astăzi dau dispoziție comisiei noastre din Cameră să deschidă o anchetă oficială de punere sub acuzare a președintelui Joe Biden.”

Anunțul a venit în contextul în care liderul republican se confruntă cu presiuni tot mai mari din partea partidului său, în special a aripii conservatoare, pentru a lua măsuri împotriva lui Biden.

McCarthy plănuiește să convoace congresmenii în spatele ușilor închise de mai multe ori în această săptămână, inclusiv pentru o întâlnire pentru a discuta despre punerea sub acuzare a liderului democrat.

Administrația Biden a respins demersul de punere sub acuzare ca fiind motivat politic. “Președintele McCarthy nu ar trebui să cedeze în fața membrilor de extremă dreapta care amenință că vor închide guvernul dacă nu vor obține o punere sub acuzare fără probe și fără temei a președintelui Biden. Consecințele pentru poporul american sunt prea grave,” a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, Ian Sams.

Demersul de punere sub acuzare vine în contextul în care fostul președinte american, republicanul Donald Trump, care a fost pus de două ori sub acuzare de către Cameră, dar achitat de Senat, se confruntă cu acuzații în patru probe penale, inclusiv pentru că a încercat să întoarcă rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020, câștigate de Biden. Republicanul a respins toate acuzațiile, afirmând că este victima “persecuței poilitice” și a “vânătorii de vrăjitoare” declanșate de democrați pentru a-l ține departe de alegerile pentru Casa Albă din 2024. În acest moment, Trump conduce detașat plutonul aspiranților republicani pentru Biroul Oval și, cel mai probabil, va fi desemnat candidatul oficial al Partidului Republican pentru scrutinul din toamna anului viitor.

Democrații s-au referit de altfel la problemele legale ale lui Trump pentru a-l apăra pe președintele democrat în fața anunțului lui McCarthy. “Acesta este un efort transparent de a impulsiona campania lui Donald Trump prin stabilirea unei false echivalențe morale între Trump – fostul președinte inculpat de patru ori – și Biden,” a declarat Jamie Raskin, cel mai important democrat din Comisia de supraveghere a Camerei Reprezentanților.

De ce este suspectat Biden

Reamintim că mai multe comitete ale Camerei Reprezentanților – unde republicanii sunt majoritari – examinează finanțele familiei Biden și, în special, veniturile lui Hunter Biden din munca în străinătate. În martie, Comisia de Supraveghere a Camerei a publicat o notă în care spunea că familia președintelui democrat a primit indirect bani de la o companie petrolieră chineză în 2017, după ce mandatul lui Biden de vicepreședinte se încheiase.

Ca parte a investigației lor, congresmenii republicani au primit și acces la rapoartele guvernamentale privind tranzacțiile financiare suspecte legate de membrii familiei președintelui Biden.

Hunter Biden este cercetat penal de către biroul procurorului din Delaware pentru posibilă fraudă fiscală, lobby ilegal în străinătate, spălare de bani și declarații false în legătură cu consumul de droguri pe un formular de cumpărare de arme.

Hunter ar fi scris în mai multe documente – recuperate de pe laptopul său abandonat într-un atelier din Delaware – că a plătit tatălui său până la “jumătate” din venitul său. Hunter l-ar fi implicat adesea pe Joe Biden în relațiile sale de afaceri, atât în timpul când democratul era vicepreședintele Americii, cât și după ce a părăsit funcția de la Casa Albă, în 2017.

“Este vorba de Foreign Corrupt Practices Act, mită, evaziune fiscală, acuzații legate de arme, conspirație, obstrucție, spionaj cu utilizarea documentelor secrete furate de la Casa Albă în timpul lui Obama pentru tranzacțiile sale cu Ucraina și China,” a declarat Mike Davis, fost consilier șef pentru nominalizări în Comitetul Judiciar al Senatului și președinte al Article III Project, despre potențialele acuzații împotriva lui Joe Biden.

“Biden a fost sărac când era senator. Era sărac când a plecat. Și dintr-o dată este foarte bogat. Nu din cauza inteligenței sau farmecului său. Cum a făcut acei bani?”

New York Post a reamintit că, în octombrie 2020, ziarul a relatat că laptopul lui Hunter a inclus un e-mail din mai 2017 de la asociatul său James Gilliar, care propunea ca big guy să primească 10% din veniturile obținute din parteneriatul cu CEFC – o componentă a inițiativei “Belt and Road” a guvernului comunist de la Beijing, o companie care nu mai există în prezent.

Un alt fost asociat al lui Hunter Biden, Tony Bobulinski, a mărturisit că s-a întâlnit cu Joe Biden în aceeași lună pentru a discuta despre aranjamentul CEFC. Atât Bobulinski, cât și Gilliar l-au identificat pe Joe Biden drept cel numit big guy.

Hunter și James Biden, fratele liderului de la Casa Albă, au primit în cele din urmă cel puțin 4,8 milioane de dolari în 2017 și 2018 de la CEFC.

Joe Biden s-a întâlnit, de asemenea, în calitate de vicepreședinte al SUA, cu asociații rudelor sale din Mexic, Kazahstan, Rusia și Ucraina, precum și cu directorul general al unui fond de investiții chinez co-fondat de Hunter în 2013, după ce acesta a mers la bordul Air Force Two pentru o călătorie oficială la Beijing.

De asemenea, presa de peste ocean a relatat că, conform republicanilor din Camera Reprezentenților, investigația lor cu privire la tranzacțiile financiare ale familiei Biden s-a extins acum la nouă membri ai familiei președintelui.

Președintele Comitetului de Supraveghere, republicanul James Comer, a dezvăluit că “șase membri suplimentari” ai familiei președintelui “s-ar putea să fi beneficiat” de înțelegeri de afaceri care ar putea reprezenta “o amenințare la securitatea națională” a Americii. El a adăugat: “Afacerile familiei Biden sunt centrate pe cariera politică și pe conexiunile lui Joe Biden.”

Reflectând pe marginea anchetei care se extinde, profesorul de drept Jonathan Turley de la Universitatea George Washington a observat: “Ancheta împotriva celor din familia Biden i-a făcut pe mulți din Beltway (termenul folosit pentru a descrie peisajul politic și cultural cuprins în interioul Beltway, autostrada Interstate 495 care înconjoară Washington, D.C. Este adesea folosit pentru a se referi la instituțiile politice și media din oraș, precum și la oamenii și organizațiile care sunt strâns legate de guvernul federal) să se simtă inconfortabil. Traficul de influență a fost multă vreme forma favorită de corupție în acest oraș, dar puține familii par să fi profitat financiar așa cum a făcut-o familia Biden.”

Dezvăluirile din anchetele desfășurate în ultimele luni au făcut ca un număr din ce în ce mai mare de conservatori americani cu influență să ceară punerea sub acuzare a președintelui Biden. La începutul lunii iulie, republicanul Andy Ogles a introdus de altfel articolele de impeachment împotriva președintelui Biden, pe care l-a acuzat de “crime și infracțiuni grave.” Potrivit documentului, Biden și-a transformat mandatul “într-o armă,” inclusiv în perioada în care era vicepreședinte, “pentru a proteja afacerile și schemele de trafic de influență ale familiei sale în fața supravegherii Congresului și a responsabilității publice.”

Dreapta de peste ocean afirmă, de asemenea, că protejarea lui Biden și a familiei sale se face cu ajutorul instituțiilor guvernamentale, precum Biroul Federal de Investigații (FBI), Agenția Centrală de Informații (CIA) sau Serviciul Fiscal (IRS); al majorității presei, care pare să fi adoptat un cod al tăcerii în ceea ce privește afacerile de corupție ale președintelui; precum și al companiilor din domeniul tehnologiei informației, precum Google, Facebook etc., care cenzurează constant știrile negative despre liderul de la Casa Albă.

De exemplu, mai mulți avertizori de integritate au acuzat în ultimele luni conducerile FBI, CIA și IRS că ascund actele de corupție ale familiei președintelui democrat. Printre altele, denunțătorii au acuzat Administrația Biden de gestionarea greșită a anchetei federale împotriva fiului președintelui, Hunter Biden, de politizarea agențiilor federale de aplicare a legii, precum și de ascunderea dovezilor într-o “schemă criminală” în care actualul lider de la Casa Albă ar fi fost implicat în perioada în care era vicepreședintele Americii.

De exemplu, în aprilie, un supervizor din cadrul IRS le-a mărturisit congresmenilor americani că deține informații care sugerează că Administrația Biden gestionează în mod necorespunzător ancheta penală care-l vizează pe Hunter Biden și caută protecția autorităților.

Una dintre cele mai controversate anchete vizează implicarea lui Hunter în compania energetică Burisma. Surse republicane au indicat că un document FBI descrie “o șpagă de cinci milioane de dolari” pe care Biden ar fi încasat-o de la oligarhul care deține Burisma. Cinci milioane ar fi primit și fiul său, Hunter.

În plus, anchetatorii republicani din Camera Republicanilor susțin că un document FBI arată faptul că patronul Burisma, Mikola Zloșevski, considerat un oligarh corupt, ar deține mai multe înregistrări audio în care apar atât Joe Biden, cât și fiul său.

Afacerea Burisma a fost unul dintre cele mai controversate subiecte pe scena politică americană din ultimii ani și motivul punerii sub acuzare a președintelui Trump în 2019. În toamna acelui an, liderul republican a fost acuzat că ar fi ordonat blocarea unor fonduri militare de 400 de milioane de dolari către guvernul de la Kiev până când acesta nu ar fi declanșat o anchetă împotriva posibilelor acte de corupție în care au fost implicați Joe Biden și fiul său.

Trump a negat constant acuzațiile aduse de democrați că ar fi făcut ceva ilegal și a susținut că fostul vicepreședinte democrat a intervenit pentru eliminarea lui Viktor Șokin, procurorul ucrainean ce îl investiga pe fiul său, deși Biden a susținut că a cerut demiterea procurorului pe motivul slabelor rezultate în lupta împotriva corupţiei. Dar Trump a afirmat constant că motivul real al acestei cereri a fost de fapt investigaţia condusă de procurorul ucrainean împotriva fiului vicepreşedintelui şi, într-o convorbire telefonică desfășurată la 25 iulie 2019, i-a sugerat actualului preşedinte ucrainean, Volodimir Zelenski, să acţioneze în privinţa acelei anchete.

Pus sub acuzare de către democrații din Camera Reprezentanților, Trump a ieșit victorios la începutul lunii februarie a anului 2020, fiind achitat de Senatul american de acuzațiile de abuz de putere și obstrucție a Congresului.

Ce urmează

O procedură de punere sub acuzare (impeachment) este procesul formal prin care un președinte american aflat în funcție poate fi acuzat de abateri. Articolele de punere sub acuzare sunt lista de acuzații formulate împotriva președintelui. Vicepreședintele și alți oficiali americani pot să fie supuși acestei proceduri.

Declarația lui Kevin McCarthy de marți anunță crearea unui comitet desemnat să investigheze dacă Biden ar trebui să fie demis. Acest lucru ar putea dura săptămâni sau luni.

Membri acestui comitet scriu articolele de acuzare – ceea ce se ridică la nivelul “crimelor și infracțiunilor” rămâne în mare parte la latitudinea membrilor Congresului.

Punerea sub acuzare, sau declanșarea procedurii de impeachment, este în mod inerent politică. Ea nu este similară cu sistemul juridic în care cineva trebuie găsit vinovat pentru încălcarea unor legi specifice pentru a fi pedepsit.

Unii membri ai aripii dure a conservatorilor și-au prezentat deja motivele pentru care Biden ar trebui să fie demis. Dar alții au spus că este prematur. “În acest moment, nu sunt convins că există acele dovezi,” a declarat recent congresmanul Ken Buck (republican de Colorado). “Și nu susțin o anchetă de demitere” împotriva lui Biden.

Membrii comitetului votează articolele de impeachment. Dacă va exista o decizie de a începe procedura de impeachment, McCarthy va hotărî dacă Comitetul Judiciar al Camerei Reprezentanților se va ocupa de anchetă sau dacă va fi format un comitet special separat. Dacă președintele Camerei încredințează sarcina anchetei Comitetului Judiciar, nu există nicio limită de timp pentru că investigația să fie finalizată și, la discreția președintelui comisiei, va fi programată o audiere publică, unde urmează să se supună la vot articolele de punere sub acuzare. Cel mai probabil, acestea vor trece de comitet, unde republicanii au majoritatea.

O majoritate simplă a membrilor comisiei ar trebui să voteze în favoarea aprobării unui articol sau a articolelor de punere sub acuzare pentru că procesul să ajungă în fața Camerei Reprezentanților. Comitetul Judiciar al Camerei este în prezent format din 25 republicani și 19 democrați; este necesar ca 21 dintre voturi să fie favorabile procedurii.

Fiecare articol de punere sub acuzare, care este adoptat cu majoritate simplă de voturi în comisie, va fi apoi votat de către Camera Reprezentanților. Dacă vreunul din aceste articole obține un vot majoritar simplu, care este de 50% plus un vot suplimentar, aceasta înseamnă că președintele este pus sub acuzare de către Camera Reprezentanților. Câțiva dintre republicani candidează pentru realegeri în districtele care au votat pentru Biden în 2020 și se tem că un vot pentru demiterea președintelui le-ar putea pune în pericol șansele de realegere și, prin extensie, păstrarea Camerei, unde republicanii au o majoritate fragilă (222 republicani față de 212 democrați. Un loc e vacant).

După votul din Camera Reprezentanților, Senatul este însărcinat cu organizarea procesului legat de procedura de impeachment în care există un prag mai mare de voturi necesare care trebuie atins pentru ca procedura să aibă succes. Asta înseamnă că, în Senat, un număr mai mare de aleși trebuie să voteze în favoarea condamnării decât în Camera Reprezentanților.

În Cameră, este necesară o majoritate simplă, iar în Senat este nevoie de o majoritate de două treimi (67%). Dacă Senatul nu reușește să adune numărul necesar de voturi, atunci președintele va fi doar pus sub acuzare (impeached), dar nu va fi înlăturat din funcție. Așa s-a întâmplat în cazurile de impeachment de până acum și, cel mai probabil, așa se va întâmpla și acum: democrații dețin majoritatea în Senat (49 republicani, 48 de democrați și trei independenți care votează cu democrații) și, dacă se va ajunge cu procedura până în camera superioară a Congresului, ei vor bloca efortul republicanilor.

De patru ori de-a lungul istoriei, Camera Reprezentanţilor a pus sub acuzare formală preşedinţii Statelor Unite (Andrew Jackson, Bill Clinton și Donald Trump, de două ori), dar cazurile au fost respinse după ce Senatul nu a reuşit să strângă cele două treimi necesare condamnării şi înlăturării vreunuia dintre cei trei lideri.

De asemenea, Richard Nixon a fost foarte aproape de a fi pus sub acuzare, însă a demisionat înainte ca acest lucru să se producă efectiv (Comitetul Juridic al Camerei a aprobat trei articole vizând punerea să sub acuzare în legătură cu scandalul Watergate). Cu alte cuvinte, până în acest moment, Statele Unite nu şi-au înlăturat niciodată preşedintele cu ajutorul acestui mecanism.

În cadrul procesului din Senat, congresmenii din Camera Reprezentanților acționează ca niște procurori, în timp ce președintele este aparat de avocații săi. El nu trebuie să apară în persoană în fața senatorilor. Procesul din Senat este prezidat de judecătorul șef al Curții Supreme.

Dacă președintele Biden va fi înlăturat din funcție, există două variante: fie vicepreședinta Kamala Harris îi va lua locul, fie va fi urmat cursul normal al liniei de succesiune la funcția de lider al Americii.

Interesant de menționat este că, în timp ce Senatul are puterea de a înlătura un președinte din funcție în urma procesului de impeachment, el nu are puterea de a trimite un președinte la închisoare. În acest caz, înlăturarea din funcție este singura pedeapsă pe care o poate primi președintele, care poate însă face obiectul unor acuzații penale separate, ulterior (acestea ar putea ele însele să ducă la amenzi usturătoare și chiar detenție).

În plus, un președinte poate continua să guverneze chiar și după ce a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanților. Spre exemplu, după ce Bill Clinton a fost pus sub acuzare pe 19 decembrie 1998, el a rămas președinte pentru încă un an, timp în care a fost achitat în procesul desfășurat în Senat.

Analiștii au notat că, în timp ce Clinton a continuat să-și exercite atribuțiile, iar procedura de impeachment nu a avut niciun impact juridic sau oficial, moștenirea lui este afectată și acum de procedura declanșată în urmă relației pe care a avut-o cu Monica Lewinsky.

În ceea ce privește justificarea pentru punerea sub acuzare a președintelui american, Constituția enumeră “trădarea, luarea de mită sau alte crime și delicte mari,” dar caracterul vag al celei de-a treia opțiuni a provocat probleme în trecut, atât în cazul lui Andrew Johnson, cât și în timpul procedurilor care l-au vizat pe Bill Clinton. Iar analiștii cred că “nimeni nu știe cu adevărat” ce este inclus sau nu în mod specific în definiția largă ce există în Constituția Statelor Unite.

Un lucru însă este cert: procesul umilitor prin care ar putea trece Joe Biden, cu audieri publice, televizate, cu republicanii care îi vor pune în cârcă acuzații și cu Casa Albă care va juca în defensivă, îi va zdruncina imaginea – atent creată și întreținută de presa favorabilă de peste ocean – de politician onest și dedicat luptei anticorupție.

Surse: AP, Washington Post, New York Post, FoxNews

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. G4 ar trebui să folosească și alți corespondenți pentru a acoperi știrile despre SUA, nu doar foxplaineri.