Vacanța de vis la tine în țară: de la sate de poveste, la plaje sălbatice, ai ce vizita!
Turismul rural își face tot mai mult loc în preferințele turiștilor care caută frumusețea naturii, ospitalitatea gazdelor, calitatea serviciilor și experiențe noi în locuri uitate de lume. România e prezentă, de altfel, în topurile internaționale cu locații de ecoturism inedite, care rivalizează cu destinații consacrate din Franţa, Austria, Spania, Italia, Grecia.
Turismul rural este una dintre zonele de interes ale METRO în realizarea proiectului editorial “România: Ghid de turism”. Aflat la a 4-a ediție, acesta pune în lumină nu doar destinații populare de vacanță, ci și locuri mai puțin explorate, care au însă foarte multe de oferit călătorilor, și antreprenorii din industria HoReCa.
În ediția din acest an sunt incluse peste 560 de obiective turistice, restaurante, hoteluri și pensiuni – ai căror operatori sunt parteneri METRO -, precum și ponturi despre tradițiile locurilor, despre gastronomie și idei de petrecere a timpului liber, capitol la care turismul rural, devenit probabil cea mai spectaculoasă formă de turism local, abundă.
Ghidul oferă numeroase idei pentru programarea unui weekend prelungit sau a unui sejur în cele mai autentice locuri, cu sugestii de circuite și sejururi tematice, pornind de la ideea că turiștii nu mai caută doar o destinație, ci experiențe, fie că vorbim despre incursiuni în natură, circuite cu bicicleta, excursii cu barca, echitație, plimbări cu trăsura sau ateliere tematice ca modalitate de descoperire a tradițiilor.
Cine răsfoiește ghidul găsește în fiecare regiune destinații noi, nevizitate, fermecătoare, dar și informații pentru planificarea vacanței, fiind listate numeroase hoteluri, pensiuni, restaurante.
„Ghidul surprinde esența ospitalității românești, oamenii care fac din România o destinație de vacanță tot mai îndrăgită. I-am inclus în aceste pagini pe antreprenorii din industria ospitalității cu care colaborăm, care au povești extraordinare și care, prin efortul lor continuu, pun în mișcare motorul turismului local. Vă invităm să îi vizitați, să călătoriți și să vă bucurați de tot ce are România de oferit, de la destinații fascinante, la soluții de cazare inedite și o bucătărie savuroasă. Am certitudinea că ghidul realizat de noi vă va inspira să porniți la drum”, a spus Andreea Beekman, Head of Marketing, METRO România.
Satele Rimetea, Șirnea, Biertan, Racoș, barajul Oașa, Insula Sacalin sunt câteva dintre destinațiile care îi farmecă pe români și străini deopotrivă datorită frumuseții lor care vine la pachet cu experiențe memorabile.
Știați că satul Șirnea, din comuna Fundata, a fost declarat destinație turistică în perioada interbelică, fiind cel mai vechi sat turistic? Dacă nu l-ați vizitat, puneți-l pe listă! Peisajele sunt impresionante, oamenii locului sunt ospitalieri, iar produsele locale sunt delicioase.
O alegere excelentă poate fi și satul medieval săsesc Biertan, din Sibiu, considerat drept unul dintre cele mai frumoase din Transilvania și inclus în Patrimoniul Național UNESCO din 1993. O destinație turistică unică, aflată la 30 km de Sighișoara, căreia trebuie să îi alocați o zi pentru a o vizita cum se cuvine. În ghidul realizat de METRO veți găsi idei de cazare în zonă și ponturi pentru o pauză de masă cu specific local. Incursiunea poate începe cu biserica fortificată, apoi cu o vizită prin sat, unde pot fi admirate casele tradiționale.
Cei care doresc să exploreze mai mult zona Brașovului pot vizita Coloanele de Bazalt și Vulcanul Stins de la Racoș, dominat de Lacul de Smarald. Este o arie protejată care se întinde pe 1,1 hectare, un paradis natural care amintește de peisajele selenare. La doar 15 minute distanță se află stejarul de la Mercheașa, considerat cel mai bătrân copac din România, cu vârsta de peste 900 de ani. Tot în zonă este cetatea Rupea, una dintre cele mai vechi vestigii arheologice din România.
La confluența Dunării cu Marea Neagră se ascunde o altă “nestemată”, insula Sacalin, clasificată drept rezervație a Biosferei Delta Dunării din anul 1938, renumită pentru nisipul fin, peisaje de poveste și cele peste 200 de specii de păsări, mamifere și reptile. Insula, care este considerată cel mai nou pământ din Europa, poate fi admirată doar de la distanță, de pe ape, accesul turiștilor fiind interzis pentru a proteja biodiversitatea. Comuna Sfântu Gheorghe, aflată la confluența Dunării cu Marea Neagră, este un loc ideal pentru cazare și pentru a admira natura în toată splendoarea sa. Pentru amatorii de leneveală la soare, plaja sălbatică de la Sf. Gheorghe, aflată în apropierea punctului în care Dunărea se varsă în mare, este un loc în care timpul parcă încremenește și de care e greu să te desparți.
La granița județelor Sibiu și Alba călătorii în căutare de peisaje de basm pot poposi la barajul Oașa, pe râul Sebeș, punctul de pornire pe Transalpina. De aici pot fi accesate două trasee montane ce urcă spre Vârful Cindrel din masivul muntos cu acelaşi nume. Efortul este răsplătit de imaginile impresionante ale versanților acoperiți de păduri, oglindite în apele lacului.
Amatorii de drumeție, care preferă să-și petreacă timpul liber mai degrabă în natură decât în muzee, pot opta pentru un traseu pe Vârful Toaca, din Ceahlău. Ascensiunea durează 5 ore, este de dificultate medie, iar priveliștea, care include și lacul Bicaz, este încântătoare. În plus, Moldova este renumită pentru ospitalitate și gastronomie, iar ghidul conține numeroase opțiuni de cazare și restaurante.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank