Vaccinarea obligatorie: Industria aeriană globală ia în calcul introducerea unui ”pașaport Covid” care să includă date despre teste și vaccin
International Air Transport Association (IATA), cea mai puternică organizație care reunește liniile aeriene din lume, a anunțat că dezvoltă o aplicație mobilă care le va permite călătorilor să demonstreze că nu sunt infectați cu noul coronavirus, aplicație ce va include și date despre vaccinare, transmite Bloomberg.
Poziția IATA vine după ce principala companie australiană de aviație, Qantas, a anunțat că nu va permite accesul la bordul avioanelor sale al pasagerilor fără vaccinul anti-Covid.
”Pașaportul Covid” anunțat de IATA sub forma unei aplicații mobile va include rezultate ale testelor și dovada vaccinării, alături de regulile naționale de călătorie, potrivit anunțului IATA, citat de Bloomberg. Aplicația va avea și o copie electronică a pașaportului, pentru ca pasagerii zborurilor să își poată dovedi identitatea.
Un program – pilot va începe încă din acest an cu compania mamă a operatorului aerian British Airways, iar aplicația va fi lansată pe magazinul Apple în primul trimestru al anului viitor și începând cu luna aprilie 2021 pentru Android.
Industria aviatică este printre cele mai afectate de criza provocată de pandemie. Primele vaccinuri sunt așteptate să fie validate în SUA și UE la finalul acestui an sau începutul anului viitor. Apariția vaccinurilor e văzută de companiile aeriene drept posibilitatea de relansare a afacerilor. (Foto: Pexels)
- Citește și:
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
37 comentarii