G4Media.ro

Vaccinul Pfizer “reduce cu trei sferturi” internările de urgență cu Covid –…

Vaccinul Pfizer “reduce cu trei sferturi” internările de urgență cu Covid – studiu în Anglia

Cercetătorii de la Universitatea din Manchester consideră că vaccinul Pfizer a redus cu trei sferturi internările de urgență cu Covid în spital

Studiul a constatat că persoanele în vârstă cărora li s-a administrat vaccinul erau mai puțin susceptibile de a fi spitalizate și mai puțin susceptibile de a da teste pozitive pentru Coronavirus decât cele care nu fuseseră vaccinate.

Studiul a fost efectuat pe mai mult de 170.000 de persoane cu vârste cuprinse între 80 și 83 de ani, care au primit vaccinul Pfizer / BioNTech între 15 și 20 decembrie anul trecut în Anglia.

Aceștia au fost comparați cu un alt grup echivalent de persoane cu vârste cuprinse între 76 și 79 de ani care nu fuseseră vaccinate.

După 21 de zile, internările în spital s-au redus cu 50% în grupul vaccinat, comparativ cu grupul nevaccinat, iar infecțiile au scăzut, de asemenea, cu 55%.

Studiul a constatat că între 35 și 41 de zile după ce oamenii au fost vaccinați, internările de urgență au fost cu 75% mai mici în grupul vaccinat, iar testele pozitive au fost cu 70% mai mici în grupul vaccinat, comparativ cu grupul nevaccinat.

Studiul a fost publicat pe site-ul Institutului Național pentru Cercetări de Sănătate  și contrazice afirmațiile prim ministrului britanic Boris Johnson, care spunea că numărul infectărilor a scăzut cu precădere datorită instituirii în ianuarie a carantinei.

Ultimele cifre arată că peste 32 de milioane de oameni din Regatul Unit au primit prima doză de vaccin împotriva Coronavirus, iar alt opt milioane au primit și a doua doză. De asemenea, sunt în curs încercări pentru a se stabili dacă oamenilor li se pot administra doze de două vaccinuri diferite.

Dintre vaccinații cu prima doză, peste 20 de milioane au primit AstraZeneca și peste 11 milioane Pfizer. În această săptămâna au început și vaccinările cu Moderna, al treilea vaccin omologat pentru folosire în Marea Britanie.

Manchester Evening News, Evening Standard, Daily Telegraph

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. S au vaccinat cu AZ si studiaza pfizer!!!😆
    Super englezoi!