Val de accidentări pe pârtiile de pe Valea Prahovei, în primul weekend în care s-a putut schia în toate staţiunile
Salvamontiştii prahoveni au intervenit, în weekendul 13-14 ianuarie, primul în care s-a putut schia în toate staţiunile de pe Valea Prahovei, pentru acordarea primului ajutor şi scoaterea de pe pârtie a 14 turişti răniţi în timp ce practicau sporturi de iarnă. Salvatorii montani recomandă turiştilor să îşi adapteze viteza şi felul în care schiază în funcţie de starea pârtiilor, relatează News.ro.
Sfârşitul acestei săptămâni a fost primul din acest sezon de iarnă în care turiştii aflaţi pe Valea Prahovei au putut practica sporturi de iarnă în toate staţiunile de pe Valea Prahovei. După ce Sinaia a deschis sezonul de iarnă săptămâna aceasta, miercuri, în staţiunea Buşteni a fost deschisă publicului pârtia Kalinderu 2. În primul weekend în care s-a putut schia au fost semnalate ţi primele accidente produse pe pârtii.
„Nu au lipsit incidentele, salvatorii montani fiind nevoiţi să intervină la 14 cazuri în ultimele 2 zile (Azuga 7, Sinaia 5, Buşteni 2 ). Pentru a evita accidentele, sfătuim turiştii să-şi adapteze viteza şi maniera de a schia la starea pârtiei, deoarece zăpada este destul de dura, din cauza temperaturilor scăzute şi a combinaţiei dintre zăpada naturală şi cea artificială”, au transmis, duminică seară, pe Facebook, salvamontiştii prahoveni.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu