Val de aer polar în România / Ninsori, viscol şi temperaturi de până la -10 grade Celsius
Un val de aer polar aduce în România ninsori, viscol şi temperaturi de până la -10 grade Celsius, în următoarele zile.
Meteorologii ANM au emis două avertizări de cod galben de viscol și ninsori pentru perioada 22-24 ianuarie și 23-24 ianuarie, informează Antena3.ro
În perioada 22-24 ianuarie vor fi viscol și ninsori însemnate cantitativ. Fenomenele meteo extreme se vor manifesta până pe 24 ianuarie la ora 10:00.
„În intervalul menționat, în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 80…100 km/h, va fi viscol, iar vizibilitatea redusă. Ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent”, precizează meteorologii.
Pentru perioada 23 ianuarie, ora 10:00 – 24 ianuarie, ora 10:00, meteorologii anunță ninsori temporar viscolite. Cea mai afectată zonă va fi jumătatea vestică a Moldovei, local în Carpații Orientali și Occidentali.
În intervalul menționat, în jumătatea vestică a Moldovei, local în Carpații Orientali și Occidentali, temporar va ninge viscolit, iar la rafală vor fi viteze în general de 50…70 km/h.
Ninsori slabe și vânt în general moderat (40…50 km/h) vor fi și în estul Moldovei și al Munteniei și pe arii restrânse în Dobrogea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu