G4Media.ro

Val de caniculă exepțională prin intensitatea ei în toată Europa. Meteorologii se…

Val de caniculă exepțională prin intensitatea ei în toată Europa. Meteorologii se așteaptă săptămâna viitoare la temperaturi de 40 de grade

Europa se va confrunta săptămâna viitoare cu o caniculă excepţională prin precocitatea şi intensitatea sa – temperaturi de 40 de grade Celsius în timpul zilei şi de 25 de grade Celsius pe timpul nopţii -, potrivit agenţiilor naţionale de meteorologie, care reamintesc că valurile de căldură se vor înmulţi odată cu intensificarea modificărilor climatice, informează AFP.

Din Marea Britanie până în Grecia şi din Spania până în Belgia, un val de aer cald provenind din Maghreb şi Peninsula Iberică va determina o creştere a temperaturilor încă din acest weekend în ansamblul Europei, pentru a atinge valori maximale în zilele de marţi şi miercuri, posibil şi joi.

În Germania, temperaturile vor ajunge până la 37 de grade Celsius marţi, apoi 38 de grade Celsius miercuri, înainte de a începe să scadă, potrivit agenţiei Wetter Deutschland.

Un cod galben a fost emis în Spania de Agenţia publică de meteorologie (AEMET) pentru duminică în mai multe provincii din nordul ţării, unde temperaturile vor depăşi pragul de 36 de grade Celsius. AEMET se aşteaptă la o vară „mai caldă decât este normal”, la fel ca în 2018, însă temperaturile ar trebui să fie mai mici în raport cu cele înregistrate în verile din 2015 şi 2017.

Belgia, care a emis un avertisment de „căldură puternică”, prevede „valori maximale de până la 34 sau 35 de grade” în aceleaşi zile, potrivit Institutului Regal de Meteorologie. Elveţia se aşteaptă şi ea la „temperaturi caniculare săptămâna viitoare: până la 36 de grade marţi şi 37 de grade miercuri”, potrivit MeteoSuisse.

Meteorologii din Regatul Unit al Marii Britanii s-au declarat deosebit de îngrijoraţi din cauza „furtunilor violente” prognozate, pentru care a fost emis un avertisment ce va rămâne în vigoare de duminică până marţi. „Vom avea o vreme caldă, umedă şi instabilă”, a prevenit MetOffice.

Grecia se va număra printre ţările cele mai afectate, cu temperaturi care vor urca până la 39 de grade Celsius începând din acest weekend.

O avanpremieră a viitorului?

În Franţa, „peste jumătate” din ţară va fi afectată de „o caniculă de o intensitate maximală”. Ziua cea mai fierbinte va fi comparabilă cu situaţia din 2003″, a anunţat meteorologul francez Francois Gourand.

„Această caniculă se anunţă fără precedent pentru luna iunie” şi recordurile franceze de temperatură pentru această perioadă a anului ar trebui să fie doborâte”, a continuat acelaşi specialist în prognoze meteo. „Din 1947, doar valul de căldură înregistrat în perioada 18-28 iunie 2005 a fost atât de precoce. Episodul aşteptat se anunţă însă mult mai intens, fără precedent pentru luna iunie”, a adăugat agenţia Meteo-France.

Deşi nu mai există dubii pentru intensitatea acestui val de caniculă, durata lui prezintă totuşi o mică doză de incertitudine: Meteo-France prognozează, pentru moment, „cel puţin cinci zile de caniculă”, începând de luni, 24 iunie, şi până vineri, 29 iunie.

Începând de marţi, specialiştii francezi se aşteaptă „la valori cuprinse între 35 şi 40 de grade (la umbră)”, potrivit unui comunicat al Meteo-France. Temperaturile vor rămâne foarte ridicate şi pe timpul nopţii: „mercurul nu va coborî în termometre sub pragul de 20 de grade Celsius în mare parte din ţară”.

În raport cu valul de caniculă înregistrat în august 2003, care a provocat peste 15.000 de decese în Franţa, vegetaţia, solurile încă relativ umede şi marea mai rece ar putea, totuşi, să joace rolul unui agent de atenuare a temperaturilor.

Noul val de căldură vine să confirme efectele provocate de modificările climatice, resimţite tot mai des în ultimele veri în Franţa.

În 2016 şi 2017, vârfuri de temperatură au fost înregistrate în iunie şi la sfârşitul lunilor august şi septembrie, în contextul în care, în trecut, astfel de fenomene erau „rezervate pentru perioada 1 iulie – jumătatea lunii august”, a subliniat meteorologul Francois Gourand.

În Franţa, temperaturile medii au crescut cu 1,4 grade Celsius începând din 1990. Acordul pentru climă de la Paris, semnat în 2015, şi-a fixat obiectivul de a limita creşterea temperaturii medii pe planetă sub pragul de 2 grade Celsius în raport cu era preindustrială, sau chiar la 1,5 grade Celsius, pentru a limita consecinţele negative ale modificărilor climatice (caniculă, secetă, uragane, creşterea nivelului oceanului). Deocamdată, statele semnatare nu au implementat măsuri stricte în acest sens.

Potrivit modelelor computerizate realizate de specialiştii de la Meteo-France, „încălzirea ar putea să treacă de pragul de 2 grade Celsius la orizontul anilor 2071-2100” în Franţa, sau chiar să atingă pragul de 4 grade Celsius în scenariile cele mai pesimiste. Valurile de căldură se vor înmulţi începând din 2021 şi ar putea să devină de două-trei ori mai numeroase până la jumătatea acestui secol.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...