
Val de concedieri şi restructurări masive la Ministerul Sănătăţii din SUA / Concedierile afectează diverse departamente ale ministerului şi agenţiile pe care le supraveghează, inclusiv cele responsabile de răspunsul la epidemii
Secretarul american al Sănătăţii, Robert Kennedy Jr, a anunţat joi o amplă restructurare a ministerului său, care va implica reducerea cu aproape un sfert a personalului, transmit agenţiile internaţionale de presă, transmite Agerpres.
Conform planului elaborat de Robert Kennedy Jr, aproximativ 10.000 de angajaţi vor fi concediaţi. Alte aproximativ 10.000 de posturi vor fi eliminate în urma demisiilor voluntare sau a pensionărilor anticipate, potrivit unui comunicat de presă. Forţa de muncă a ministerului va scădea de la 82.000 de angajaţi cu normă întreagă la 62.000.
Concedierile afectează diverse departamente ale ministerului şi agenţiile pe care le supraveghează, inclusiv cele responsabile de răspunsul la epidemii şi de aprobarea de noi medicamente.
Acestea sunt cele mai recente reduceri ale aparatului federal anunţate de guvernul lui Donald Trump, care a efectuat concedieri masive, adesea contestate în instanţă, de când a revenit la putere în ianuarie.
Restructurarea anunţată joi implică, de asemenea, reducerea numărului de departamente din cadrul ministerului de la 28 la 15 şi închiderea a jumătate din birourile sale regionale.
Potrivit comunicatului de presă, toate aceste măsuri ar trebui să ducă la economii de aproximativ 1,8 miliarde de dolari pe an – adică 0,1% din bugetul anual al departamentului responsabil de sănătatea celor 340 de milioane de locuitori ai Statelor Unite.
Robert Kennedy Jr, fost avocat specializat în probleme de mediu, este capul de afiş al unei mişcări intitulate „Make America Healthy Again”, care îşi propune să „facă America sănătoasă din nou”, un slogan inspirat din celebrul MAGA („Make America Great again”) al lui Donald Trump.
Reforma ar trebui să permită ministerului să îşi consacre eforturile combaterii bolilor cronice, precum obezitatea, prin intermediul unei alimentaţii „mai sănătoase”, al apei curate şi al eliminării substanţelor toxice din mediu.
Mulţi profesionişti din domeniul sănătăţii şi oameni de ştiinţă s-au opus numirii lui RFK Jr, în special din cauza poziţiei sale anti-vaccin. Aceştia şi-au exprimat recent îngrijorarea cu privire la ultimele sale discursuri, care variază de la minimalizarea gravităţii epidemiei de rujeolă la promovarea remediilor alternative, dintre care majoritatea nu şi-au dovedit eficienţa, aminteşte AFP.
O serie de experţi au subliniat, de asemenea, riscul neglijării cercetării în domeniul bolilor infecţioase şi al supravegherii acestora, într-un moment în care numărul ameninţărilor în acest domeniu este în continuă creştere.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.