Val de drone ruse asupra Ucrainei. Pentru a treia zi consecutiv este atacată regiunea Odesa
Rusia a lansat un val de drone în noaptea de joi spre vineri asupra Ucrainei şi a atacat pentru a treia zi consecutiv regiunea Odesa (sud), unde atacul a făcut patru răniţi, a avariat un spital şi un depozit de cereale în oraşul-port Cernomorsk de la Marea Neagră, potrivit agenției de știri Reuters şi publicației ucrainene Ukrainska Pravda, citate de Agerpres.
Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 59 din 102 drone ruse, au comunicat vineri Forţele aeriene ale Kievului, indicând că alte 37 de drone inamice au fost „pierdute”, referindu-se la utilizarea războiului electronic pentru redirecţionarea lor.
Atacul rusesc cu drone a provocat pagube în regiunea Sumî (nord-est), în regiunea Odesa (sud) şi în regiunea centrală Cerkasî.
Oleh Kiper, guvernatorul regiunii Odesa, a declarat că patru civili, inclusiv un medic, au fost răniţi în atacul cu drone care a vizat oraşul Cernomorsk, port la Marea Neagră. Postul de televiziune ucrainean TSN relatează că medicul a fost rănit în timp ce efectua o intervenţie chirurgicală.
Loviturile au întrerupt parţial alimentarea cu energie electrică în oraş şi au avariat spitalul local, o clădire administrativă, un depozit de cereale, o casă de locuit şi mai multe camioane, a indicat guvernatorul Kiper pe aplicaţia Telegram.
Oficialii din regiunea centrală Cerkasî au declarat la rândul lor că fragmente căzute de la o dronă au avariat un bloc de apartamente din regiune.
De cealaltă parte, Ucraina şi-a continuat atacurile asupra infrastructurii strategice ruse în intenţia de a limita aprovizionarea cu materiale a armatei ruse angrenată în război.
Andrii Kovalenko, şeful Centrului de combatere a dezinformării de pe lângă Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, a confirmat că forţele ucrainene au atacat noaptea trecută o altă rafinărie din regiunea rusă Volgograd, potrivit EFE.
„A fost lovită o rafinărie din Volgograd, una dintre cele mai mari din Federaţia Rusă. Capacitatea sa de rafinare proiectată se ridică la aproximativ 14 milioane de tone de petrol pe an, ceea ce o face a şasea cea mai mare rafinărie din Rusia, a scris Kovalenko pe o reţea de socializare.
Potrivit postului de televiziune ucrainean Kanal 24, este vorba de rafinăria „Volgogradneftepererabotka” aparţinând companiei petroliere ruse Lukoil. La această operaţiune au participat unităţi ale Forţelor sistemelor fără pilot ucrainene şi GUR – Direcţia principală de informaţii din cadrul Ministerului Apărării ucrainean.
Oficialul ucrainean a adăugat că rafinăria produce benzină, motorină, păcură şi gaz pentru avioane.
Autorităţile ruse informaseră anterior cu privire la un atac cu drone asupra unei rafinării din Volgograd, dar au spus că incendiul declanşat a fost stins rapid.
Regiunea Volgograd este situată pe malurile râului Volga, la o distanţă de peste 300 de kilometri de cel mai apropiat punct al frontierei ucrainene.
Ministerul Apărării rus a informat că 49 de drone ucrainene au fost doborâte deasupra a şapte regiuni ale Rusiei. Opt dintre drone au fost doborâte deasupra oraşului Volgograd, potrivit comunicatului.
Ucraina a atacat în mod repetat rafinăriile din Rusia în această săptămână. Potrivit lui Kovalenko, cel puţin 20 de obiective militare din interiorul Federaţiei Ruse au fost lovite în luna ianuarie a acestui an.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.