Proteste anunțate în țară și în diaspora pentru a marca o lună de la reprimarea violentă a mitingului din 10 august: Se cere demisia și urgentarea anchetării și judecării vinovaților
Ora 19.00: În Piața Victoriei din București s-au strâns la această oră circa 200 de manifestanți
Mai multe organizații civice și comunități au anunțat pentru luni seara o serie de proteste în București și în marile orașe din țară, precum și în metropolele europene și americane locuite de români. Numitorul comun al manifestațiilor este împlinirea unei luni de la reprimarea violentă de către jandarmi a mitingului din 10 august, timp în care nu a fost identificați cei responsabili.
”Pe 10 septembrie ieșim în stradă în București și în alte orașe din România și Diaspora, pentru a cere demisia și urgentarea anchetării și judecării tuturor persoanelor vinovate de represaliile Jandarmeriei la protestul Diasporei din 10 august din Piața Victoriei din București. A trecut o lună și nu avem nicio demisie și niciun vinovat!”, se arată pe pagina de Facebook a comunității Reușim pentru România.
Potrivit centralizatorului protestelor anunțate pentru luni seară, realizat de ”Reușim pentru Români”, vor avea loc manifestații în Piața Victoriei din București, în Alba-Iulia, Arad, Bistrița, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Satu-Mare, Sibiu, Târgu Jiu și Timișoara. De asemenea, au fost anunțate proteste și în diaspora: Barcelona, Bilbao, Dublin, Geneva, Londra, Madrid, Munchen, Paris, Roma, Strasbourg, Torino, Valencia, Viena.
Postarea integrală pe pagina de Facebook ”Reușim pentru România”:
Considerăm că principalul vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat atunci este Liviu Dragnea împreună cu grupul lui infracțional care a pus stăpânire pe Guvern, pe Parlament și pe PSD și dorește să pună stăpânire pe toată România.
Amintim faptul că pe 21 iunie Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu.
Până la rezolvarea acestui dosar al represaliilor Jandarmeriei, următoarele persoane de mai jos le considerăm vinovate:
– Liviu Dragnea – președinte al Camerei Deputaților și președintele PSD,
– Viorica Vasilica Dăncilă – prim-ministru,
– Carmen Dan – ministrul de interne,
– Speranța Cliseru – prefectul Bucureștiului,
– Gabriela Firea – primarul Bucureștiului,
– Sebastian Cucoș – fostul șef interimar al Jandarmeriei,
– Ionuţ Sindile – actualul șef interimar al Jandarmeriei,
– Cătălin Paraschiv „omul în alb din Piața Victoriei” – şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei,
– Laurenţiu Cazan – coordonatorul jandarmilor de la protest,
– Marius Militaru – purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române,
– Georgian Enache – purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București.
Ceea ce s-a întâmplat în ziua de 10 și în noaptea de 10 spre 11 august în Piața Victoriei reprezintă tentativă de genocid a jandarmilor asupra celor peste 100.000 de români aflați la protest.
Considerăm că Jandarmeria nu și-a îndeplinit corect misiunea conform procedurilor, și-a depășit atribuțiile, a dovedit că are oameni incapabili în fruntea sa și s-a transformat în instrument de represiune a populației împrăștiind pe toți protestatarii, folosind gaze lacrimogene, substanțe chimice interzise, tunuri cu apă și muniție de război.
Politicienii aflați la putere încearcă să mușamalizeze procesul represaliilor Jandarmeriei în condițiile în care au fost peste 450 de răniți, peste 100.000 de persoane expuse la gaze lacrimogene, zeci de oameni loviți de jandarmi și o persoană pe nume Ilie Gâzea care a fost la protest și a decedat pe 19 august. La Parchetul General au fost depuse peste 750 de plângeri penale împotriva forțelor de ordine. Ancheta merge foarte greu deoarece ministrului de Interne Carmen Dan a secretizat toate documentele ce au legătură cu protestul din 10 august.
Pe lângă aflarea persoanelor vinovate în represaliile Jandarmeriei, ieșim în stradă și pentru a spune un NU hotărât legilor menite să submineze independența justiției, modificărilor propuse și votate pentru Codul Penal și Codul de Procedură Penală, împotriva unei posibile ordonanțe pe grațiere și amnistie pe care Liviu Dragnea o dorește cu orice preț, pentru stat de drept, pentru independența justiției, pentru un Guvern competent și pentru lustrația clasei politice
România nu este o țară a corupților, a incompetenței sau a infractorilor, ci este țara noastră, a celor care ne dorim un viitor mai bun, transparență, demnitate, corectitudine și verticalitate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
28 comentarii