Vâlcea: Doi bărbaţi, arestaţi preventiv după ce ar fi deschis un cavou şi ar fi furat bani şi bijuterii
Doi bărbaţi, în vârstă de 30 şi 55 de ani, din judeţul Vâlcea, au fost arestaţi preventiv, fiind cercetaţi pentru profanare de morminte şi furt calificat, după ce ar fi deschis un cavou din care ar fi furat bani şi bijuteri, transmite News.ro.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Berbeşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, au documentat activitatea infracţională a doi bărbaţi de 55 şi 30 de ani, cercetaţi pentru profanare de morminte şi furt calificat.
Astfel, poliţiştii au fost sesizaţi, în 10 august, de o femeie din Berbeşti cu privire la faptul că, mergând la cimitir în acea zi, la mormântul fiicei, a găsit capacul cavoului mişcat din poziţia iniţială, din mormânt lipsind bani şi bijuterii.
Poliţiştii au identificat, în urma investigaţiilor, doi bărbaţi din oraşul Berbeşti, bănuiţi de comiterea faptei. Ca urmare, a fost deschis un dosar penal pentruprofanare de morminte şi furt calificat.
Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar luni s-a dispus arestarea preventivă a acestora.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank