Vâlcov: Ne-am propus până la sfârşitul anului 2020 să luăm 29 de avioane pentru Tarom/ Apel la judecătorii de la Curtea de Apel să dea termen într-un dosar referitor la Magistrala 5 de Metrou
Consilierul premierului pe probleme economice, Darius Vâlcov, a declarat vineri că Guvernul şi-a propus ca până la sfârşitul anului 2020 să cumpere 29 de avioane pentru Tarom, citat de Agerpres.
„Anul trecut s-au luat două avioane, acum doi ani s-au luat două, în programul de guvernare şi ne-am propus până la sfârşitul anului 2020 să luăm 29 de avioane pentru Tarom. S-au contractat deja nouă, s-au luat patru, mai sunt cinci care urmează să vină”, a spus Vâlcov la România Tv.
În altă ordine de idei, el a adăugat că anul acesta, în toamnă, trebuie să se termine Magistrala 5 de metrou.
„Acum să vedem dacă şi automatizarea se va finaliza, pentru că în noiembrie 2017 a avut loc licitaţia. Unul dintre concurenţii care au pierdut această licitaţie au contestat, au pierdut, în noiembrie 2018 au făcut contestaţie şi la această decizie, iar din noiembrie până acum Curtea de Apel Bucureşti nu a dat nici măcar termen. Fac un apel şi pe această cale atât la judecători, cât şi la ministrul Justiţiei să se uite la aceste programe extraordinar de importante. Nici măcar nu s-a dat termen pentru a vedea dacă automatizarea de pe Magistrala 5, Drumul Taberei, care este extrem de importantă, care durează nouă luni… Deci, practic, noi terminăm în septembrie tot ceea ce este de făcut, staţiile, tot, dar Curtea de Apel Bucureşti refuză să dea un termen. Măcar să se dea termen, pentru că altfel vom inaugura staţiile, vom inaugura liniile, dar nu vom avea metrou, pentru că nu va avea sistemul de automatizare. Este foarte important, pentru că sunt sute de mii de oameni în Drumul Taberei care nu vor putea în acest an să circule cu metroul, pentru că astăzi Curtea de Apel Bucureşti refuză sau nu poate să dea un termene în acest caz”, a afirmat Vâlcov.
Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii