Valeriu Gheorghiţă: Avem date care arată că cei cu vârsta sub 20 de ani, băieţii în general, care trec prin infecţia cu SARS-CoV-2 au un risc de şase ori mai mare de a dezvolta miocardită comparativ cu riscul asociat de vaccinare
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că autorităţile vor derula o campanie de informare prin intermediul şcolilor, care vor organiza şedinţe online cu părinţii, pentru a convinge cât mai multe persoane, din toate categoriile de vârstă, cu privire la beneficiile vaccinării anti-COVID, transmite News.ro.
În acest context, Valeriu Gheorghiţă a declarat că tinerii cu vârste sub 20 de ani, în special băieţii, sunt mult mai expuşi riscului de a dezvolta complicaţii cardiace în urma trecerii prin infecţia cu SARS-CoV-2 decât în urma vaccinării.
„Cred în continuare că tot ce înseamnă acţiuni de informare sunt binevenite şi ar trebui să rămână elementul central al campaniei de comunicare. Tocmai de aceea, în perioada următoare, în a doua jumătate a lunii august, cel puţin pentru perspectiva începerii şcolilor pregătim o campanie de comunicare şi de informare cu sprijinul Direcţiilor de Sănătate Publică împreună cu Inspectoratele judeţene şcolare, respectiv fiecare unitate de învăţământ va avea anumite şedinţe cu părinţii, şedinţe online şi va participa un medic. (Miza este – n.r.) vaccinarea persoanelor tinere eligibile, dar nu în ultimul rând, şi poate mai important, vaccinarea părinţilor şi a bunicilor”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, joi seară, într-o emisiune la B1 Tv, potrivit News.ro.
El a explicat că riscul de a dezvolta complicaţii în urma trecerii prin boală este, inclusiv în rândul copiilor, mai mare decât riscul de complicaţii post-vaccinare.
„Copiii ştim foarte clar că au un risc mic de a dezvolta forme severe. Vaccinarea, pe de altă parte, aduce beneficii clare şi în cazul copiilor cu vârsta de peste 12 ani prin faptul că poate să reducă riscul anumitor complicaţii inflamatorii, cum este sindromul inflamator multisistemic, cu afectare cardiacă. Avem deja date care ne arată că cei cu vârsta sub 20 de ani, băieţii în general, care trec prin infecţia cu SARS-CoV-2 au un risc de şase ori mai mare de a dezvolta complicaţii cardiace, în speţă miocardită, comparativ cu riscul care îl asociază vaccinarea. Deci iată, am putea spune că prin vaccinare putem scădea inclusiv riscul de afectare cardiacă. Atunci când ne gândim dacă vaccinez sau cu copilul şi decid că nu-l vaccinez de teama să nu facă miocardită este o abordare greşită. De ce? Pentru că prin infecţie, prin trecerea prin boală riscul de afectare e mult mai mare”, a adăugat medicul.
Gheorghiţă a menţionat că, în prezent, la nivel naţional imunitatea cumulată post-boală şi post-vaccinare este de aproximativ 45-50% din populaţie.
Conform medicului, principalele trei motive pentru care oamenii ezită să se vaccineze sunt: teama de efecte adverse – atât imediate, cât şi cele care ar putea apărea în timp, faptul că nu au informaţii suficiente despre vaccin şi faptul că se întreabă dacă vaccinurile sunt eficiente în cazul tulpinii Delta. În acest context, Valeriu Gheorghiţă a subliniat din nou că vaccinurile sunt eficiente şi în cazul tulpinii Delta, fapt confirmat de statisticile privind îmbolnăvirea şi decesul în rândul pacienţilor infectaţi cu această variantă virală.
Valeriu Gheorghiţă consideră că acordarea de vouchere persoanelor care se vaccinează anti-COVID este o măsură „binevenită” pentru anumite categorii ale populaţiei şi poate prezenta „un argument” pentru vaccinare. (sursa foto: Captură video)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
24 comentarii