Valeriu Gheorghiță: Creșterea cazurilor de COVID se va menține, nu se întrevede posibilitatea de stagnare. Unul din doi români nu are niciun fel de protecție în fața virusului / De la un caz cu varianta Delta se ajunge la 390.000 de infectări în 2 luni
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că nu se întrevede posibilitatea de stagnare a creșterii cazurilor de COVID, având în vedere că varianta Delta a devenit dominantă și în România, iar unul din doi români nu are niciun fel de protecție în fața virusului.
„Creșterea cazurilor se va menține, nu se întrevede posibilitatea de stagnare”, a spus Gheorghiță.
- UPDATE: Valeriu Gheorghiță a subliniat, ulterior în cursul conferinței de presă, că se așteaptă ca „numărul de cazuri să crească exponențial, ca urmare a faptului că varianta Delta este dominantă, se răspândește foarte ușor, într-o populație cum este în momentul de față mare parte din populația României: cu mobilitate crescută, interacțiune crescută și se respectă foarte puțin măsurile de prevenție, este o realitate, trebuie să o acceptăm și să o recunoaștem”.
Președintele CNCAV a explicat că această creștere este dată de faptul că varianta Delta a devenit dominantă și unul din doi români nu are niciun fel de protecție, adică nu s-a vaccinat și nici nu a trecut prin boală. Valeriu Gheorghiță a precizat că, inclusiv în aglomerările urbane, unde rata de vaccinare este mai mare, totuși sute de mii de persoane nu au nicio protecție.
Gheorghiță a menționat că peste 80% din infectări și peste 92% din decese sunt la persoane nevaccinate.
Președintele comitetului de vaccinare a explicat cât de periculoasă este varianta Delta a coronavirusului.
Astfel, dacă varianta Alpha (britanică) are rata bazală de reproducere a cazurilor de aproximativ 2, la Delta media este de 5.
Dacă la varianta Alpha în două luni de la 1 caz se ajunge la 256, la varianta Delta, în aceeași perioadă, de la 1 caz se ajunge peste 390.000 de persoane infectate.
„Nivelul de transmitere la Delta este similar cu bolile copilăriei – pojar, vărsat de vânt”, a mai explicat Valeriu Gheorghiță.
„În următoarele luni, acolo unde există aglomerări de persoane, interacțiune crescută și expunere frecventă, aproape nicio persoană care nu are niciun fel de protecție nu va scăpa neinfectată”, a avertizat Gheorghiță.
România a înregistat în ultimele 24 de ore o explozie a cazurilor de Covid, cu 3.929 de cazuri noi (după 49.000 de teste)- record din 11 aprilie și până acum. 96 de persoane infectate cu covid au murit, iar 675 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă.
Citește și
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
19 comentarii