G4Media.ro

Valeriu Gheorghiţă: Estimăm că avem în spatele unui caz pozitiv, probabil de…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Valeriu Gheorghiţă: Estimăm că avem în spatele unui caz pozitiv, probabil de la două până la cinci persoane/ Credem că imunitatea cumulată, la nivel naţional, este undeva între 40 – 50 la sută

Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, a declarat că, în oraşele mari, de trei ori mai multe persoane au trecut prin boală, fără a fi raportate în mod oficial şi că imunitatea cumulată, la nivel naţional, este de 40-50 la sută. Gheorghiţă a mai precizat şi că în spatele unui singur caz pozitiv au fost, probabil, până la cinci alte persoane infectate.

”Este un studiu publicat, efectuat pe 943 de persoane, din urbanul mare, urban mic, este inclus şi municipiul Bucureşti şi s-a încercat determinarea anticorpilor care apar după vaccinare şi anticorpii care apar la trecerea prin boală. Ceea ce s-a observat este că în urbanul mare, de trei ori mai multe persoane au fost depistate ca fiind trecute prin infecţia naturală cu SARS CoV-2 decât erau raportate în mod oficial, spre deosebire de urbanul mic unde erau de nouă ori mai multe persoane care aveau istoric de trecere prin boală necunoscut conform anticorpilor, comparativ cu cât se cunoştea în mod oficial”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Mediul a adăugat că sunt foarte multe persoane care au trecut prin boală, dar nu au fost raportate oficial.

”Acest lucru rezultă din acest studiu. De altfel şi noi estimam că, cel puţin în perioada în care în România exista o transmitere comunitară accelerată, în spatele unui caz pozitiv erau între 5 şi 10 alte cazuri pozitive ca urmare a expunerii altor persoane la acel pacient care era pozitiv. Sigur că aici o parte dintre persoanele care au trecut prin boală, fie au dezvoltat forme asimptomatice şi atunci au rămas nediagnosticate pe bună dreptate, fie au dezvoltat forme uşoare, au fost testate la domiciliu, nu s-au prezentat pentru evaluare medicală şi există undeva, se regăsesc în momentul de faţă în populaţie. Însă ce este foarte important de menţionat este că datele din studiile ştiinţifice ne arată totuşi câteva lucruri foarte importante şi anume, în cazul celor care au făcut forme asimptomatice sau forme uşoare de îmbolnăvire, nivelul anticorpilor neutralizanţi, adică acei anticorpi protectori care blochează intrarea virusului în celule este foarte redus sau chiar nedetectabil”, a declarat Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a explicat că timp de şase luni au anticorpi protectori cei care au trecut prin boală.

”Putem estima că o persoană care a trecut prin boală, în medie, are un nivel de protecţie optim undeva într-o perioadă de şase luni. După şase luni sunt din ce în ce mai multe date care ne arată o scădere a activităţii neutralizante a acelor anticorpi obţinuţi ca urmare a trecerii prin boala naturală, faţă de varianta Delta. Din acest punct de vedere, recent e publicat un studiu care arată că la un an, la 12 luni, aproape nu se mai identificau anticorpi neutralizanţi la cei care trecuseră prin boala cu variante virale, cu varianta iniţială. Din acest punct de vedere, trecerea prin boala naturală nu ne oferă nişte avantaje deosebite fiindcă deja vorbim de o pandemie de mai mult de un an de zile, de un an şi 3-4 luni, moment în care bună parte din persoane, chiar dacă au trecut prin boală, sunt în afara perioadei de protecţie. Deci este important să ne vaccinăm”, a declarat Gheorghiţă.

Medicul a precuzat că 35 la sută dintre cei care au avut boala s-au şi vaccinat.

”Din datele noastre pe persoanele care au fost raportate, pe cele peste un milion de persoane raportate, dintre acestea circa 35% au fost şi vaccinate. Tocmai de aceea şi noi suntem preocupaţi să evaluăm această imunitate cumulată ca urmare a trecerii prin boală şi ca urmare a vaccinării şi etimăm că avem în spatele unui caz pozitiv probabil de la două persoane până la cinci, poate chiar mai multe persoane, depinde de judeţul sau zona geografică a ţării”, a declarta Gheorghiţă.

Valeriu Gheorghiţă a mai declarat, de asemenea, că imunitatea colectivă în România este de 40 – 50 la sută.

”Credem că undeva imunitatea cumulată, la nivel naţional este undeva între 40 – 50 la sută. Aceasta este o evaluare grosieră. Situaţia epidemiologică bună de la acest moment poate să explice de ce situaţia epidemiologică este similară în toate judeţele, chiar dacă rata de acoperire vaccinală este diferită şi ne uităm ce se întâmplă în partea de nord – est, comparativ cu partea de vest a ţării şi municipiul Bucureşti unde avem cea mai mare rată de acoperire vaccinală. Practic trecerea prin boală în primele luni îţi oferă un nivel destul de bun de protecţie faţă de tulpina cu care te-ai infectat. problema importantă este că în acest moment, varianta Delta pe lângă faptul că are o transmisibilitate foarte crescută, de două ori mai mare faţă de tulpina paternală şi cu 60 la sută mai mare faţă de tulpina britanică care acum este dominantă la nivel european, are şi această capacitate de a scăpa de protecţia oferită de anticorpi care se obţin prin boala naturală, cât şi anticorpii care se obţin după vaccinare”, a mai declarat Gheorghiţă.

Jumătate din populaţia mediului urban mic şi o treime din populaţia mediului urban mare a trecut prin COVID-19, de nouă ori mai mult, respectiv de trei ori mai mai mult faţă de statisticile oficiale, relevă un studiu MedLife, potrivit căruia gradul de imunitate colectivă la nivel urban este de peste 60% din populaţie, respectiv între 6 şi 7 milioane de locuitori, numai din oraşele care reprezintă 54% din populaţia României.

De asemenea, medicii MedLife arată că dacă s-ar lua în calcul şi mediul rural, numărul celor care fie au trecut prin boală, fie s-au vaccinat ar putea ajunge la 10-12 milioane de persoane, iar sub 10% din cei care au trecut prin boală, dar nu s-au vaccinat, prezintă un titru de anticorpi neutralizanţi.

sursa: News.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Asta e chirurg, ce știe el de boli infecțioase, epidemiologie? aaaa stai ca pandemia a fost gestionata de politicieni și nu de medici…

    • nu e chirurg , e infectionist!

    • Aici e vorba de logica.
      La tara sunt vaccinati cca 170000 de oameni.
      Si sa mai fi trecut prin boala cca 100000.
      In poezia cifrelor chiar nu influenteaza la imunizarea colectiva?

      Mai au rost declaratii de astea?

      Adica din 45 % Total populatia Ro se vaccineaza doar 3% si Dl Gheorghita ne spune ca s-a imunizat ” 40-50% din populatia tarii”!

      Asa a primit indicatii pretioase de la Cotroceni?

  2. Credem si nu cercetam. Atat se poate.

  3. Asta e politician. O scalda ca să justifice rata mica de infectați cu toate ca vaccinarea e un fiasco.

  4. În prima parte a articolului în care vb de imunitatea dobândită la trecerea prin boala ma făcut sa citesc întreg articolul, deși am mari rezerve în acest domn medic, asa cum am rezerve in ce fel a fost făcut colonel asa de tânăr și ce anume la rocomandat, însă a doua parte a articolului, unde ne vb, ca doar vaccinul este eficient îmi confirma, ca este omul companiilor producătoare de vaccinuri, noroc cu virusologi de la institute de renume, din Franța de exemplu, care ne spune altceva decât ne spune acest domn

    • Depinde de vaccin. Cel putin Moderna si Pfizer sunt mai eficiente decat trecerea prin boala, cu 95% eficacitate. Sputnik e cam la fel ca boala, pe la 80%. Astra Zeneca si Johnson & Johnson ceva mai slabe, pe la 60-70%. Si chinezariile mult mai slabe, cam 50% eficacitate.

  5. Bravo colonele,ai citit raportul publicat de Medlife.

  6. Gheorghiță citesc că preferi vânzarea de vaccin decât a trei doză de vaccin pentru cei vulnerabili. Ți-a intrat mintea în șapcă și face cercuri? Că alții nu mai doresc vaccin. Ești gata de procese cu urmașii celor ce neprimind doza 3 după 6 luni și având imunitate scăzută vor face forme grave?

  7. Avem imunitate 40-50%, asa, de la natura? Suntem romani, deci suntem speciali. Si cand te gandesti ca atatea state au vaccinat si vaccineaza in draci ca sa ajunga la nivelul asta!