G4Media.ro

Valeriu Gheorghiţă: Predicţia ne arată că este puţin probabil să ajungem la…

Valeriu Gheorghiţă: Predicţia ne arată că este puţin probabil să ajungem la 5 milioane de persoane vaccinate la 31 mai, însă cu siguranţă în prima parte a lunii iunie vom ajunge la acest obiectiv

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, se arată sceptic cu privire la atingerea ţintei de cinci milioane de români vaccinaţi până la finalul lunii mai, el fiind încrezător că această ţintă va fi atinsă în luna iunie. Gheorghiţă estimează că la acest moment există în jur de şase milioane de persoane la nivel naţional care au un anumit grad de imunitate după ce s-au vaccinat sau au trecut prin boală, transmite News.ro.

„Uitându-mă la ritmul de vaccinare din ultimele două săptămâni şi în mod deosebit la numărul de persoane care s-au vaccinat cu doza unu, predicţia ne arată că este puţin probabil să ajungem la 5 milioane de persoane vaccinate la 31 mai, însă cu siguranţă în prima parte a lunii iunie vom ajunge la acest obiectiv. Însă partea la care m-aş uita în mod deosebit este legată de evoluţia din punct de vedere al pandemiei, care este una foarte bună. România este în scenariul verde cu o rată medie de incidenţă a cazurilor de 0,71, ceea ce este foarte bine”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, miercuri seară, la Digi 24.

Conform acestuia, rata de acoperire vaccinală medie la nivel naţional cu cel puţin o doză de ser este de aproximativ 23%.

„Categoric, observăm şi noi în România beneficii legate de campania de vaccinare, cu siguranţă că imunitatea cumulată – imunitatea obţinută prin vaccinare şi prin boala naturală – probabil că este mult mai mare decât 23%, probabil că depăşeşte deja 30-35%. Elementul care conduce în mod deosebit la controlul epidemiei este legat de rata de acoperire vaccinală în marile oraşe, în municipii, unde avem 40%, chiar peste 40% din populaţia eligibilă. Acest lucru aduce un control foarte bun din punct de vedere epidemiologic”, a explicat Gheorghiţă.

El a completat că la nivel naţional există peste un milion de persoane raportate ca trecând prin infecţia cu SARS-CoV-2, dar că „probabil că în mod real vorbim de cel puţin două, până la cinci ori mai multe”.

„Dacă am lua de două ori mai multe cazuri ar însemna cel puţin două milioane de persoane care au trecut prin infecţie cu SARS-CoV-2 şi care au un grad de imunitate, la care adăugăm deja 4 milioane de persoane vaccinate – sigur, cu un anumit grad de suprapunere, pentru că sunt persoane care au trecut prin infecţie cu SARS-CoV-2 şi care au fost vaccinate, însă acest grad de suprapunere nu estimăm că este unul foarte mare, poate vorbim de 20-30% procent de suprapunere – în situaţia asta deja vorbim de circa şase milioane, mai mult sau mai puţin, de persoane care au un anumit grad de imunitate. Or, din acest punct de vedere, ajungem la circa 35-40% rată de imunitate”, a explicat medicul.

Acesta a menţionat că în ultimele zile, după relaxarea unor restricţii al căror rol a fost prevenirea răspândirii virusului, intenţia de vaccinare a rămas la fel de mare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Las o ba ca merge asa!
    Motto ul campaniei de vaccinare!

  2. „predicția” – ce cuvânt științific! Parca de predicții se ocupa mama omida și Melissa nu doctorii.

    • Lasa, ca predictii fac la greu si anti-vaccinistii. De la sterilitate in masa, la schimbarea codului genetic. Totul evident fundamentat „stiintific” adica citit pe facebook (sau Click Magazin) de unul care a auzit de la cineva ca altcineva a spus ca un „doctor” a zis nustiuce.