G4Media.ro

Valeriu Steriu (PSD): Ne putem gândi la alegeri locale și parlamentare în…

Valeriu Steriu (PSD): Ne putem gândi la alegeri locale și parlamentare în aceeași zi

PSD nu exclude varianta organizării alegerilor locale și a celor parlamentare în aceeași zi, cumulat cu reglementarea votului la distanță. Deputatul social-democrat Valeriu Steriu a declarat marți la RFI că în acest fel riscurile sanitare pentru alegători ar fi minime, în contextul .

Valeriu Steriu spune că alegerile locale și cele parlamentare din acest an vor putea avea loc ”în momentul în care nu va exista nici un fel de risc pentru populație”.

”Dacă vor fi foarte bine organizate și vorbim aici nu doar de partea de protecție personală, de măști, de tot ce înseamnă mănuși și echipament, dar posibilitatea de a găsi totuși o cale de a vota și prin vot de la distanță, în momentul în care avem un astfel de sistem bine pus la punct, probat și acceptat de toate partidele, putem discuta de o posibilitate de a ne gândi, poate cum spuneau zilele trecute colegii mei, în aceeași zi atât localele, cât și alegerile generale, în așa fel încât să fie un risc minim pentru populație să se prezinte la vot”, a explicat Steriu.

Întrebat cât de potrivită ar fi totuși organizarea alegerilor locale și a celor parlamentare în aceeași zi, ținând cont că mesajele din cele două campanii sunt diferite, Valeriu Steriu a replicat: ”Am avut alegeri prezidențiale cu generale în trecut și pare că a mers destul de bine. Problema într-adevăr de mesaj rămâne cumva diferită, dar se pot găsi variante, nu trebuie să fim inflexibili, trebuie să ne gândim și să căutăm varianta cea mai bună și mai simplă și mai sănătoasă pentru populație”.

Citește integral și ascultă audio pe rfi.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Abureala tipic pesede! alegeri cand considera ei ca nu mai sunt riscuri. adica la anul prin vara

  2. Nu mai va gândiți voi, ca e apanajul Guvernului, nu al Parlamentului!

  3. Ar fi cea mai bună soluție

  4. poate va ginditi si la votul electronic,in felul asta neexistind nici un risc!

  5. Poate treceți la Parlament unicameral!
    Ar trebui si o petitie online!
    300 de parlamentari!