Valoarea contractelor semnate în controversatul program ”Anghel Saligny” a ajuns la 4 miliarde de lei / Banii – pentru mici proiecte locale
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat 42 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în valoare totală de 460 milioane de lei. Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate până în prezent în cadrul programului „Anghel Saligny” se ridică la 407, în valoare totală de 4.2 miliarde lei.
Contractele semnate vizează reabilitarea şi modernizarea străzilor şi drumurilor de interes local, precum şi înfiinţarea, modernizarea sau extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare.
Programul „Anghel Saligny” a fost promovat de PNL și UDMR și susținut de PSD și prevede mici proiecte de interes local, fiind o continuare a vechiul PNDL (Programul national de dezvoltare locală).
O parte a societății civile a reclamat faptul că Programul „Anghel Saligny” prevede alocarea arbitrară de fonduri, fără criterii de performanță, la fel ca în cazul PNDL.
Presa a publicat zeci de anchete care au documentat proiecte locale executate prost sau inutile.
Pe de altă parte, mulți beneficiari ai programelor au utilizat banii pentru proiecte relevante de dezvoltare în comunitățile locale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii