G4Media.ro

Vama Giurgiulești – Galați, încă un punct de control comun la între…

Sursa foto: Facebook/ Ionel Scrioșteanu

Vama Giurgiulești – Galați, încă un punct de control comun la între România și Republica Moldova. Timpi reduși de așteptare

Traficul la punctul de trecere a frontierei de stat Giurgiulești – Galați va fi simplificat și fluidizat. Cabinetul de miniștri din Republica Moldova a aprobat miercuri o hotărâre pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei de stat Giurgiulești – Galați, pe sensul de intrare în România, potrivit Jurnal.md, citat Rador Radio România.

Potrivit reprezentanților Guvernului, încheierea Acordului va facilita coordonarea controlului traficului de frontieră în punctul de trecere a frontierei Giurgiulești – Galați. Prin urmare, vor fi simplificate procedurile de control și va fi redus timpul de așteptare. Acest lucru va îmbunătăți fluxul transfrontalier de persoane și mărfuri, va spori securitatea la frontieră și va consolida cooperarea moldo-română.

Totodată, reducerea timpului de așteptare și coordonare a procedurilor de control va facilita efectuarea schimbului comercial între Republica Moldova și România, ceea ce va contribui la creșterea volumului de exporturi și importuri, stimulând astfel economia națională.

În prezent este în vigoare un Acord similar în ceea ce privește controlul comun în punctul de trecere a frontierei de stat Leușeni – Albița.

Începând cu 15 aprilie 2023, cele patru autorități vamale și de frontieră din Republica Moldova și România au aplicat în comun controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, pe sensul de intrare în România.

Sursa:
JURNAL / Rador Radio România

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.