Vameşii de la Zimnicea au confiscat ţigări de contrabandă şi bunuri contrafăcute în valoare de circa 14 milioane de lei / Peste 120.000 de pachete de țigări, zeci de mii de parfumuri, haine și ceasuri
Vameşii de la punctul de frontieră Zimnicea au confiscat, recent, ţigări de contrabandă, tutun pentru narghilea şi alte bunuri contrafăcute estimate la o valoare de aproximativ 14 milioane lei, informează Autoritatea Vamală Română, într-un comunicat de presă, preluat de Agerpres.
„În data de 20.02.2023, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Zimnicea – Direcţia Regională Vamală Craiova, împreună cu poliţiştii de frontieră, au descoperit în semiremorca unui ansamblu rutier, ascunse prin metoda capac, o cantitate considerabilă de ţigarete, pastă de tutun aromatizată (tip narghilea) şi diferite produse susceptibile de a fi contrafăcute, care nu erau menţionate în documentele de însoţire a mărfii. În vederea efectuării verificărilor amănunţite, lucrătorul vamal a sigilat ansamblul rutier, acesta fiind preluat şi escortat la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Teleorman unde poliţiştii de frontieră au inventariat bunurile. Cu această ocazie s-a descoperit cantitatea totală de 127.460 pachete cu ţigarete de diferite mărci, 3.654 kilograme pastă de tutun aromatizată (tip narghilea), precum şi 585 articole vestimentare, 32.520 parfumuri şi 31 ceasuri, care purtau însemnele unor mărci, fiind susceptibile de contrafacere”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, estimarea produselor confiscate este de aproximativ 14 milioane de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank