Van der Poel câștigă cel de-al șaptelea titlu mondial la ciclocros și egalează un record istoric
Ciclistul olandez Mathieu Van der Poel a câștigat fără probleme titlul mondial la ciclcros, duminică, la Liévin (Pas-de-Calais). Belgianul Wout Van Aert, care a avut un start dificil, a terminat pe locul al doilea, iar conaționalul său, Thibau Nys, a completat podiumul, transmite L’Equipe.
Campionul olandez, în vârstă de 30 de ani, numără cea de-a șaptea coroană mondială și îl egalează astfel pe belgianul Eric De Vlaeminck, cu cele șapte titluri obținute între 1966 și 1973.
Profitând de un sezon de iarnă impecabil (șapte victorii în șapte curse, dintre care cinci în Cupa Mondială), dublul câștigător al Paris-Roubaix a plecat din prima linie, evitând astfel blocajele din spatele său.
În schimb, Wout Van Aert, cu mai puține curse de ciclocros în acest sezon (cinci, dintre care doar trei în Cupa Mondială), s-a aliniat târziu la acest Mondial și a plecat abia din al patrulea rând. A plătit imediat prețul: prins în trafic, a căzut încă din primul viraj și a ajuns pe locul 40 după doar un minut de cursă.
Van der Poel a putut astfel să-și gestioneze cursa perfect, impecabil tehnic, solid fizic și mult mai puternic decât restul competitorilor (20 de secunde avans la finalul primului dintre cele opt tururi și 46 de secunde față de rivalul său belgian la finalul celui de-al doilea). În timp ce adversarii săi se luptau pentru medalii, un alt olandez, Joris Nieuwenhuis, s-a infiltrat în mijlocul delegației belgiene (formată din cinci cicliști), unde Van Aert a reușit treptat să revină.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.