G4Media.ro

Vânzarea berii, autorizată la Cupa Mondială din Qatar, înainte şi după meciuri…

sursa foto: Pexels

Vânzarea berii, autorizată la Cupa Mondială din Qatar, înainte şi după meciuri / Micul emirat musulman din Golful Persic interzice consumul de alcool în locuri publice

Standuri care vor comercializa bere vor fi deschise în jurul stadioanelor chiar înainte şi imediat după meciurile de la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, potrivit unei surse confirmate parţial de FIFA, chiar dacă vânzarea de alcool va rămâne strict reglementată, informează AFP, citată de News.ro

În schimb, nu va fi posibil consumul de alcool în timpul meciurilor, în interiorul stadioanelor.

Această decizie vine după luni de discuţii delicate cu autorităţile micului emirat musulman din Golful Persic, unde este interzis consumul de alcool în locuri publice.

Acesta este un subiect sensibil pentru FIFA, deoarece producătorul de bere Budweiser este un sponsor important de trei decenii, în timp ce fanii din întreaga lume se întreabă, de asemenea, la ce să se aştepte la turneul care va avea loc între 20 noiembrie şi 18 decembrie.

O sursă bine informată a clarificat că standurile care vor vinde bere vor fi disponibile în zonele din jurul stadioanelor atunci când porţile se deschid pentru un meci şi se vor închide cu 30 de minute înainte de începerea fiecărei partidei. Standurile se vor redeschide pentru o scurtă perioadă după meci, potrivit aceleiaşi surse.

FIFA nu a confirmat un astfel de orar, dar un purtător de cuvânt a explicat pentru AFP că organismul s-a angajat să „răspundă nevoilor celor care doresc să savureze o băutură alcoolică respectând în acelaşi timp cultura locală”. Potrivit oficialului FIFA, „deţinătorii de bilete” vor avea acces la bere „în perimetrul stadionului, înaintea loviturii de start şi după fluierul final”.

Qatarul se aşteaptă la peste un milion de vizitatori în timpul Cupei Mondiale pe teritoriul său, care are mai puţin de 3 milioane de locuitori.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Ce circ va fi….