G4Media.ro

Vânzarea Groenlandei. Trump amână întâlnirea cu premierul danez pe motiv că nu…

Foto: Facebook/ Donald Trump

Vânzarea Groenlandei. Trump amână întâlnirea cu premierul danez pe motiv că nu este interesată de tranzacție. Val de indignare printre politicienii din Danemarca: Președintele SUA trăieşte pe altă planetă. Autosuficient şi obraznic

Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi că şi-a amânat întrevederea cu Mette Frederiksen prevăzută pentru începutul lui septembrie, în condiţiile în care premierul danez nu manifestă interes pentru o eventuală achiziţionare de către Trump a Groenlandei, teritoriu autonom ce aparţine Danemarcei, informează AFP, citată de Agerpres.

„Danemarca este o ţară foarte specială, cu oameni incredibili, însă, date fiind comentariile premierului Mette Frederiksen, potrivit căreia ea nu are niciun interes pentru vânzarea Groenlandei, îmi voi amâna întrevederea, prevăzută să aibă loc în următoarele două săptămâni, pentru o altă dată”, a anunţat, pe contul său de Twitter, locatarul Casei Albe. „Premierul danez a fost în măsură să facă economie de bani şi de eforturi pentru SUA şi Danemarca, fiind atât de directă. Îi mulţumesc pentru aceasta şi mă grăbesc să reprogramez pentru o altă dată” această întrevedere, a continuat miliardarul republican.

Acest anunţ intervine cu câteva zile înainte de plecarea lui Donald Trump spre Franţa, unde va participa la summitul G7 de la Biarritz, în perioada 24-26 august.

Donald Trump şi-a confirmat duminică interesul pentru Groenlanda. „Ideea a apărut şi am spus că, din punct de vedere strategic, ar fi cu siguranţă interesant”, a declarat miliardarul, care a sugerat că aceasta ar putea fi o „tranzacţie imobiliară importantă”.

Guvernul din Groenlanda a replicat afirmând că teritoriul este deschis dacă este vorba de afaceri, dar nu de vânzări.

Sursa Foto: Facebook/ Mette Frederiksen

Insula, care a obţinut în 1979 statutul de teritoriu autonom din partea Danemarcei, este bogată în resurse naturale.

La Copenhaga, Casa Regală, aflată la originea invitaţiei lui Trump, şi-a exprimat „surpriza”, într-un comunicat scris, transmis la televiziunea publică DR.

La rândul său, întreaga clasă politică daneză s-a declarat stupefiată. „Realitatea bate ficţiunea. (Donald Trump) este un om imprevizibil”, a notat, pe Twitter, Martin Ostergaard, liderul stângii radicale şi membru al majorităţii parlamentare daneze.

„Fără niciun motiv, Trump consideră că o parte (autonomă) a ţării noastre este de vânzare. Apoi, el îşi anulează într-un mod insultător o vizită pe care întreaga lume o pregătea. Oare bucăţi din SUA sunt de vânzare? Alaska?”, şi-a exprimat indignarea conservatorul danez Rasmus Jarlov, cerând „mai mult respect”.

”Trump trăieşte pe altă planetă. Autosuficient şi obraznic”, a scris pe Twitter Pernille Skipper, purtătoare de cuvânt a Alianţei roşu-verde, una dintre forţele care susţin executivul condus de Frederiksen, potrivit EFE.

”Preşedintele Statelor Unite şi-a suspendat vizita în Danemarca pentru că nu exista un interes în a discuta vânzarea Groenlandei. E o glumă? Profund ofensator la adresa groenlandezilor şi a danezilor”, a scris tot pe Twitter şi fostul premier social-democrat Helle Thorning-Schmidt.

Şi opoziţia daneză a criticat anunţul lui Trump, iar vicepreşedintele Partidului Liberal, fostul ministru de externe Kristian Jensen, a vorbit inclusiv despre o ”criză diplomatică” şi de nevoia regândirii relaţiilor dintre cele două ţări.

”Domnul preşedinte a decis să-şi amâne vizita în Danemarca, de ce nu o anulează? Suntem ocupaţi cu alte lucruri”, a declarat şi Soren Espersen, vicepreşedinte al Partidului Popular danez, a treia forţă din parlament şi care în urmă cu câteva zile l-a numit ”nebun” pe Trump.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

32 comentarii

  1. Trump e un narcisist, ce, danezii nu stiau asta?

    Cand vine Trump la spital, la victimele unui atac armat si se lauda cu ratingurile lui… mai e vreo indoiala ca e narcisist?

  2. Au prins si Danezii, sau Guvernul lor, gustul aburelilor de cand traiesc linistiti protejati de Americani ocupanduse de hygge (placerea confortului, un concept danez) – spre deosebire de Romania, Polonia si tarile Baltice care n-au avut acest lux.

    Ce, le-a dat Trump vreun ultimatum?! A facut o propunere. Puteau sa o refuze politicos (daca era cazul) fara grimase pretentioase. Sau si mai bine, puteau sa vorbeasca cu Groenlandezii si sa-i intrebe – „Va tenteaza?! In orice caz, care sunt gandurile voastre legate de aceasta idee)?” si apoi sa zica „No thanks” sau „It’s a surprizing idea for us, but what do you mean, in details?”.
    Dar este mult mai pastelat sa se dea loviti in aripa.

    Sincer nu stiu cine traieste pe alta planeta (sau in alt univers) …

    • Frate, nu am văzut o opinie mai stupidă! Am citit și am recitit și nu mi-a venit să cred! Deci danezii sunt de vină pentru cum au răspuns? Pentru tine, un ținut autonom (sau nu) poate face obiectul unei tranzacții între state? De exemplu, sa venim mai aproape – Transilvania? Pari inteligent, adică suficient cât să legi doua cuvinte, totuși de prostie nu e nimeni scutit, pare-se…

    • Nu văd de ce ai “refuza politicos” o prostie!? De când tin eu minte președinți americani, nici unul nu a comis atâtea gafe în serie. Asta nu mai este doar o gafă, însă. E o imbecilitate! In locul danezilor, nu m-as simți neaparat jignit de un imbecil patentat. Dar nici nu l-as trata cu respect. Nu merită!

    • Nu te supăra, dar nu e o premiera.

      “In 1916 and 1917, Denmark and the United States, respectively, ratified a treaty in which Denmark sold the Danish Virgin Islands to the United States for $25 million in gold.”

    • Bănuiesc ca esti la curent și cu vânzarea Alaskăi de către ruși și a Louosianei de către francezi.

    • Nu se compara cu Transilvania sau oricare tara Romaneasca / sau oricare tara din UE.

      In esenta Groenlanda este o insula inghetata nelocuita, fara toate functiile de suport de viata necesara pentru a fi o tara de sine statatoare, si ei sunt constienti. De aceea si inca sunt dependenti de Danemarca. Exista doar cateva oaze de populatie, per total cat un oras mic. Groenlanda este un teritoriu special. Trump a spus de-a dreptul cumparare pentru ca a avut in minte comparatia cu Alaska, care era tot asa, un teritoriu inghetat, quasi-nelocuit.

      Ca stat american Groenlanda ar fi mult mai bine pozitionata decat ca teritoriu autonom al Danemarcei. In plus puterea economica a SUA si interesul pentru zona Arctica le-ar asigura Groenlandezilor un influx economic mult mai substantial decat cel de suport de supravituire pe care il primesc de la Danemarca.

      Nu stiu ce definitie a stupiditatii ai tu, a mea definitie este legata de logica – nu de treatrul dramatic.

      Mai o definite relevanta aici: vorba directa este o forma de respect. Altii inteleg respectul ca fiind vorba ocolita. pentru mine, cand respecti pe cineva, nu-i ascunzi adevarul – you give it to him/her straight.

      Hai nu mai fa pe mironositza.

    • Poate face o oferta si pentru Transilvania sau toata Romania.
      Daca nu suntem interesati am refuza foarte politicos.

    • Abia asteapta PSD sa vanda fiecare zona istorica a Romaniei – Transilvania, Banatul, Moldova, Oltenia (cu closti cu tot), Dobrogea. Apoi ar vinde Turcilor orasele de la Dunare, si Rusilor propriile suflete.

    • Corectie: sufletele si le-au vandut deja. Au inceput cu ce aveau mai ieftin.

    • Stai un pic. Ce a fost nepoliticos in raspunsul danezilor? Mai mult, si-au aratat interesul in a colabora, daca US vrea sa aiba acces la resurse.

      Portocala POTUS a reactionat precum un infant. Si-a anulat vizita oficiala in Danemarca intr-un mod absolut pueril, lipsit de tact, fiindca danezii i-au refuzat propunerea. 45 duce lipsa de diplomatie si bun simt.

  3. Ăsta e dilit rău de tot…..un bufon ca ăla din Anglia 🙂

  4. Danemarca…in afara de Lego ce produce aceasta tara? O tara căreia i s-a făcut o propunere de a vinde un teritoriu autonom care insa este administrat de Danemarca. Propunerea ar fi deschis calea unor negocieri , iar „Danemarca” ar fi putut negocia cu SUA. Cum a obținut Danemarca Groenlanda? Au cumparat-o? SUA a cumpărat Alaska de la rusi.

    • Tzuica de banane 🙂

    • In afara de Lego, Danemarca produce un nivel de trai bun pentru cetatenii sai si o societate civilizata, fara sa fie nevoita sa vanda bucati din teritoriu.

    • Dacă vei cauta sumar pe net, vei vedea ca danezii sun unii dintre cei mai mari proprietari de teren din Romanica. Despre ce vorbim? Tranzacții imobiliare, parca?

  5. Groenlanda este un teritoriu independent si nici macar nu mai face parte din UE. Este legata inca de Danemarca doar prin politicile fiscale, de securitate si politica externă. Înainte de razboi a avut relații doar cu Canada si SUA.

    • Securitate?!!! Cum poate danemarca asigura securitatea unei insule de 50 ori mai mari aflata la 3000 km departare si chiar in calea flotei arctice rusesti? Marea Kara si Barents sunt poligoane nucleare si gunoaie nucleare rusesti.

  6. Groenlanda va reveni in cele din urma Romaniei. Va fi dotata cu baronii si interlopii aferenti, se vor construi veceuri in curte, autostrazi (1 km in doispe ani) si va fi model de prosperitate si dezvoltare. Judetul Groenlanda!

  7. Americanii doresc de mult timp sa cumpere Groenlanda, au mai avut inca 2 tentative, ultima dupa al doilea razboi mondial. Intre timp USA a exportat mult whisky la groenlandezi, alcoolismul si sedentarismul este o problema importanta. Trump demonstreaza inca o data cat de badaran poate fi.

    • Stai sa vezi ce gentlemani or sa fie rusii dupa ce vor ocupa groenlanda cu omuleti verzi reteta Crimea. Danezii mai au fix 1 an .

  8. SUA a mai cumparat de la Danemarca, in 1917, o posesiune coloniala din Caraibe numita acum Insuleke Virgine americane (mai sunt si britanice), teritoriu nrincorporat american si paradis fiscal. Atunci achizitia a fost realizata sub pretextul ca insulele pot ajunge in mainile Germaniei si deveni o baza de submarine – SUA tocmai intrase in Primul Razboi Mondial avand oficial drept casus belli scufundarea pachebotului transatlantic Lusitania, cu un numar mare de cetateni americani la bord. Trump probabil a aflat povestea de la unii din consilierii lui sau presa si in stilul lui caraxtrristic s-a gandit sa faca un „bid” mai spectaculos (exista si o competitie pentru Arctica cu Rusia si alte tari, caci se presupune ca incalzirea globala va face exploatabile mari resurse de hidrocarburi, oricum SUA are o baza militara inca din vremea Razboiului Rece pe teritoriul Groenlandei, teritoriu autonom danez, intitulata homeric Thule si integrata NORAD, comandamentul de aparare a spatiului aerian al Americii de Nord – si a avut baze si in Islanda, care a fost teritoriu danez pana prin 1948). Morala este ca daca vinzi o data teritorii, indiferent de motiv (in 1917 Danemarca a ramas neutra si nu a fost invadata, desi la finalul razboiului a revendicat si obtinut o parte din teritoriile din Schleswig-Holstein pierdute in 1866 cand s-a unificat sau inceput unificarea Germaniei) lumea se asteapta sa o mai faci o data, nu?

  9. P.S. ai zice ca vanzarea insulelor Virgine de catre Danemarca in 1917 a fost o „mita” pentru recuperarea sau obtinerea sudului Iutlandei la Versailles, acum insa nu e clara miza

  10. Danezii, pentru ca stau tare pe picioare, sunt besteliti de Trump. Joianis e mangaiat pe crestet ca o vita docila. Eu il admir pe Trump pentru cum lupta pentru tara lui. Problema este doar ca Romania e condusa de oameni care vand tara pe nimic. In special serviciile secrete colcaie de tradatori.

    • Trumpeta e distrusă total, de unde și până unde „lupta pentru tara lui”? E un bătrân depășit de vremuri, săracul. Se crede în spatele blocului construit de el acum 40 de ani, unde e o văduvă care are o palmă de pământ, pe care ar vrea să pună el mâna șmecherește.Cât despre postacii Mafiei PSD-ALDE, ei ” admiră ” orice seamănă a stăpân pentru ei, fiindcă le place să fie „mângâiați pe creștet” ca niște „vite docile” ce sunt. Problema lor e cu cei care „vând țara” în loc să o lase la îndemâna traficanților din mafia PSD-ALDE, pe care o slujesc „pe nimic”.

  11. Daca americanilor li s-a pus pata pe Groenlanda nu e pt ca Trump… Probabil abia acum realizeaza ca nu au fost suficient de determinați mai demult cand se putea mai cu vorba buna mai cu forta… Acum e foarte greu, aproape imposibil. Ar merge poate cu aburirea băștinașilor care-s majoritari sa-i atraga de partea lor intru autodeterminare. Danezii nu se lasă pt o amărâta de insula Hans o idee mai mare ca insula Serpilor si o sa lase ei ditai insula altora… Noo!