G4Media.ro

Vânzările de bere din Germania nu au fost ajutate de Campionatului European…

Sursa foto: Pexels / Engin Akyurt

Vânzările de bere din Germania nu au fost ajutate de Campionatului European de Fotbal

Setea de bere a Germaniei a continuat să scadă, arată datele publicate joi de Oficiul federal de statistică (Destatis), transmite DPA, transmite Agerpres.

O cantitate de 4,2 miliarde de litri de bere a fost vândută în primul semestru din 2024 de berarii şi distribuitorii de bere din Germania, un declin de 0,6% faţă de perioada similară din 2023.

Vânzările interne, de 3,4 miliarde de litri de bere, au fost cu 0,9% mai scăzute decât în anul precedent.

Nici găzduirea Campionatul European de Fotbal nu a dus la un avans semnificativ al vânzărilor de bere în Germania. Deşi s-a înregistrat o majorare a cererii înaintea evenimentului, vânzările din mai şi iunie au fost sub nivelul de anul trecut. Luna iunie din acesr an a fost cea mai slabă lună iunie de când Germania a modificat taxa pe bere, în 1993.

Federaţia berarilor germani susţine că vremea schimbătoare a fost factorul decisiv al declinului vânzărilor de bere. „În timpul Campionatului European de Fotbal, modificarea frecventă a temperaturilor şi fenomenele meteo extreme au afectat afacerile barurilor şi au fost anulate multe petreceri în aer liber”, a afirmat directorul Holger Eichele.

Statisticile nu includ vânzările de bere fără alcool, care, a declarat Eichele, sunt din ce mai importante pentru producătorii de bere, după majorarea cererii în ultimii ani.

Germania este lider mondial în acest sector, cu 800 de mărci de bere fără alcool care respectă strict Legea purităţii berii, având o cotă de piaţă de 8%.

„Curând, fiecare a zecea bere produsă în Germania va fi fără alcool”, a previzionat Eichele.

Berea este un produs sezonier, pentru care vânzările cresc exploziv în timpul lunilor de vară şi scad toamna şi iarna. Marile evenimente organizate în timpul verii, precum Cupa Mondială la fotbal, tind să stimuleze consumul de bere.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...