G4Media.ro

Vârf de sezon în stațiunile de schi. S-a ieftinit transportul pe cablu,…

Sursa Foto: Facebook/ Poiana Brașov

Vârf de sezon în stațiunile de schi. S-a ieftinit transportul pe cablu, iar pârtiile sunt impecabile

Deși au trecut deja 3 săptămâni de la mărțișor dar la munte este încă iarnă. E vârf de sezon în stațiunile de schi. Iar cei care merg acum în vacanță au numai de câștigat. S-a ieftinit transportul pe cablu nu este aglomerație iar pârtiile sunt impecabile, transmite site-ul știrileprotv.ro

Coada imensă de la gondola din Poiană Brașov s-a mişcat repede iar așteptarea la îmbarcare nu a durat mai mult de un sfert de oră. Schiorii au putut astfel să facă mai multe coborâri pe pârtiile amenajate impecabil.

  • Turist: ”Mi se pare cam puțină lume. Ne așteptam să fie foarte plin. Dar e super, super, super! Şi pentru copii. Şi ieri ne-am dat cu schiurile, a fost super!”

În staţiune zăpada măsoară 60 de centimetri iar în partea superiara a masivului depăşeşte un metru. Vremea rece le-a permis administratorilor domeniului schiabil să menţină pornite şi instalaţiile de zăpadă artificială.

De la începutul lunii martie s-au redus tarifele pentru instalaţiile de transport pe cablu iar din această săptămână, cartelele cu puncte pot fi cumpărate şi online de platforma skibv.ro.

Sursa: știrileprotv.ro

 

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Spuneți-i lui Iohannis, poate se duce acolo și nu mai promulgă toate grozăviile născocite de PSD.

  2. S-a ieftinit.
    „sau cu ori de-l poți schimba, împreună-l vei afla.
    S și au stau despărțiti, altfel gramatica-i nimicit”

  3. De unde ieftinit ? Sunt niste preturi la Gondola Sinaia si la PUB-urile de la 2000 de-ti taie rasuflarea !!! Cartela 1 zi adult + copil = 300 lei !
    2 hot-dog + 2 cioc. calde + 2 baton cioc. casa = 100 lei !
    Incredibil !
    Si mai stai si 20-30 min. la coada la gondola !