Varianta Delta reprezintă 25% din totalul noilor cazuri detectate în Statele Unite, autoritățile poartă discuţii privind reintroducerea măştilor
Varianta Delta a noului coronavirus, detectată prima oară în India, reprezintă în această perioadă 25% din totalul noilor cazuri de COVID-19 depistate în Statele Unite, a avertizat joi directoarea Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention – CDC), Rochelle Walensky, citată de EFE.
La o conferinţă de presă, Walensky a declarat că este vorba despre o variantă „hipertransmisibilă” care a ajuns să ocupe locul al doilea în clasamentul celor mai prevalente variante ale noului coronavirus detectate din Statele Unite, fiind devansată doar de varianta Alfa, detectată prima dată în Marea Britanie.
Creşterea cazurilor de COVID-19 provocate de mutaţia Delta îngrijorează autorităţile americane, care poartă discuţii privind reintroducerea măştilor sanitare după ce comitatul Los Angeles şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) au recomandat purtarea lor în spaţiile închise, inclusiv pentru persoanele vaccinate.
La rândul său, guvernatorul statului Illinois, J.B. Pritzker, a recomandat purtarea măştii ca urmare a creşterii numărului de infectări.
Principalul consilier al guvernului american în domeniul epidemiologiei, Anthony Fauci, a explicat la o conferinţă de presă că persoanele vaccinate cu schema completă „au un grad înalt de protecţie împotriva noii variante” a coronavirusului.
„Prin urmare, nu este nevoie să poarte mască, fie în interior sau în exterior”, a adăugat Fauci, pe aceeaşi linie cu recomandările CDC.
Totuşi, Fauci a precizat că autorităţile la nivel local, precum cele din comitatul Los Angeles sau din statul Illinois, sunt îndreptăţite să ia propriile măsuri în funcţie de situaţia epidemiologică din comunităţile lor.
Atât Fauci, cât şi Walensky au declarat că cel mai bun mod de a face faţă răspândirii variantei Delta este de a continua campania de vaccinare în Statele Unite.
Directoarea CDC a reamintit totuşi că peste 1.000 de comunităţi din această ţară au o rată de vaccinare de sub 30 % , ceea ce face ca populaţia lor să fie „vulnerabilă”.
Varianta Delta a noului coronavirus s-a extins în numeroase ţări, fapt care stârneşte numeroase îngrijorări, ţinând cont de capacitatea sa ridicată de transmisibilitate.
Sursa: Agerpres / Foto: Varianta indiană a Coronavirus Sursa: www.gov.uk
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank