G4Media.ro

Varianta omicron a SARS-CoV-2 reprezintă ”un risc foarte ridicat” la nivel mondial,…

Sursa foto: Pixabay

Varianta omicron a SARS-CoV-2 reprezintă ”un risc foarte ridicat” la nivel mondial, avertizează OMS

Noua variantă omicron a noului coronavirus prezintă ”un risc foarte mare” la nivel mondial, avertizează luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care subliniază că există numeroase incertitudini cu privire la pericolul pe care-l reprezintă şi la transmisibilitatea acesteia și că ”până în prezent nu s-a raportat niciun deces din cauza variantei omicron”, relatează AFP, citată de News.ro.

”Până în prezent nu s-a raportat niciun deces din cauza variantei omicron”, subliniază OMS într-un document tehnic publicat luni.

OMS dă sfaturi autorităţilor, în acest document, în vederea unei opriri a răspândirii acestei noi variante a SARS-CoV-2.

Agenţia ONU face acest anunţ în contextul în care miniştrii Sănătăţii din cadrul G7 se reunesc de urgenţă, la Londra, cu scopul de a încerca să oprească răspândirea variantei omicron.

OMS a avertizat vineri că varianta omicron este ”îngrijorătoare”.

Varianta omicron, a cărei identificare a fost anunţată joi de către Africa de Sud, s-a răspândit deja în Europa.

Această nouă mutaţie genetică a noului coronavirus reprezintă un risc ”mare şi foarte mare”, potrivit Agenţiei de sănătate a Uniunii Europene, însă nu se poate spune, în prezent, cu ce viteză circulă.

Sursa foto: Pixabay

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

20 comentarii

  1. Oms,condus din umbra de varianta XI-a lui PING…

  2. Vai,mor de frica sa nu ma ia stranutul sau febra 2-3 zile!

  3. OMS le știe pe toate doar proveniența virusului și pacientul 0 nu l- au aflat/ publicat.

  4. Intre timp, o varianta mult mai periculoasa decat Omicron e pe vine.

    • Daca transmisibilitatea Omicron e chiar asa de mare pe cat zic „specialistii” (pare sa fie, cel putin), e cam greu ca o varianta mai mo.rtala sa ii ia locul. Pe langa ca varianta mai mortala ar trebui sa o „bata” la viteza de transmitere, trebuie sa aibe grija nici sa nu isi omo.are victimele, altfel nu mai apuca sa se transmita.

      Cam asta este explicatia pentru care in mod normal virusurile evolueaza spre variante tot mai benigne si tot mai transmisibile.

    • Daca transmisibilitatea Omicron e chiar asa de mare pe cat zic „specialistii” (pare sa fie, cel putin), e cam greu ca o varianta mai mo.rtala sa ii ia locul. Pe langa ca varianta mai mo.rtala ar trebui sa o „bata” la viteza de transmitere, trebuie sa aibe grija nici sa nu isi omo.are victimele, altfel nu mai apuca sa se transmita.

      Cam asta este explicatia pentru care in mod normal virusurile evolueaza spre variante tot mai benigne si tot mai transmisibile.

  5. Desi simptomele la Omicron sunt medii, OMS se incapataneaza sa clasifice varianta drept risc ridicat.
    Deh, nici un guvern nu vrea sa ne dam jos ‘capastrul’ de pe nas, chiar daca suntem vaccinati.
    Cat despre faptul ca virusul a fost produs in China, nici o vorba.

    • Au totusi oaresce dreptate sa fie ingrijorati. Daca se dovedeste ca ocoleste atat imunitatea prin vaccin, cat si cea prin infectie anterioara, ar putea sa fie problematica pentru cei la risc.
      Vom vedea in cateva saptamani.

      Cu siguranta vor incerca sa manip.uleze datele astfel incat sa continue vaccinarea cu viteza maxima, dar informatia reala nu va putea fi cenzurata complet.

    • Deocamdată pare sa dea doar simptome ușoare – sa ma așteptam sa vedem ce zic cercetătorii.

  6. Povesti. Nimeni, in afara batranilor si cei cu sistem imunitar slab, nu are motive sa se teama de covid. Sa nu o luam razna, totusi.

    • Si de cei care sufera de celebrele „comorbiditati”,care in general inseamna hipertensiuni arteriale si hiperglicemii,adica boli de care sufera cel putin o jumatate din populatia de peste 40 de ani din Romania.

  7. Respectă narațiunea oficială, nici nu ne mai spun la ce să ne gândim, ci cum să gândim, trebuie să ne uniformizeze

  8. Am comentat cu privire la prima încercare eșuată a g4 de se lansa în acest domeniu acu câteva zile, cu niște amănunte. După cum am bănuit, nu s-a publicat. Părerea mea e că g4 cel mult ar trebui să informeze corect și nepărtinitor, lucru de care în prezent este departe. Știu, în rare ocazii ”redacția” a glăsuit, foarte civilizat ceva de genul acesta : Scriem și postăm ce vrem și cât vrem. Altă întrebare ?

    Eu : În asemena condiții, spălați-vă pe cap cu fițuica voastră aservită )))

  9. Si ce mai zice OMS de originile pandemiei?

    Ciorba de liliac sau laboratorul de virusologie din Wuhan care studia coronavirusi si a facut experimente de castig de functie pe coronavirusi?

    Covid-19 NU infecteaza lilieci. Este testat si documentat. Deci cata aboreala pe OMS/Tedros sa ne prosteasca ca provine de la lilieci si nu de la LABORATORUL CARE STUDIA CORONAVIRUSI si care facea experimente de castig de functie (imorale, daca nu ilegale).

    Au nenorocit intreaga planeta si nu plateste nimeni. Asa meritam ca suntem OI si VACI. Numai bune de munca si muls.

    • Mda. Cam prea mulți ”experți” de la WHO , într-adevăr. Observați rutina presei : prima sursă a știrii una qvasi de incredere ( afp) preluată în batch de o agenție română de știri și vărsată mai departe la p@lime. Nici o muncă în plus : preluat și înghițit fără mestecat ! Nici un cuvânt despre relativa simptomatologie ușoară a bestiei, se tace chitic depre faptul că încă este neclară protecția vaccinurilor existente, informații importante totuși. Nici un cuvânt depre faptul foarte important, că 529 poate fi depistat foarte ușor cu un anumit tip de test PCR !
      Semidocții de la WHO – acasă la ei nu au făcut mare brânză – sunt campioni să treacă la subiectul zilei imediat : acum omicron este ”la vogă” ( și uită de precedentul, baubaul delta mai deunăzi ). Săptămâna trecută, unul dintre directorii de acolo, un neamț, speriat de moarte de delta ( încă îl ține minte oare ? ) a sfătuit lumea între alte năzbâtii, purtarea măștii ÎN CASĂ, la tine !
      Hai să facem un târg : Citați unul de la WHO și un articol – oricare despre covid – din Sience/Nature Medicine și similare.
      Îl citați pe Arafat și Gheorghiță și dați linkul la 5 articole științifice legeta de covid.
      Deal ?

  10. Un abecedar despre cum descoperă oamenii de știință noi mutații ale covid 19. Audio și în scris. pe pagina WorldEconomicForum.
    https://www.weforum.org/agenda/2021/11/how-scientists-detect-new-covid-19-variants/

    Bine, nu sunt persoane de primă sursă, de genul producătorilor ca Peter Daszak, Ralph Baric și colegii lor chinezi, dar totuși ))))