G4Media.ro

Varianta sud-africană a coronavirusului poate anula protecţia vaccinului Pfizer, potrivit unui studiu…

sursa foto: Facebook/ Comisia Europeană

Varianta sud-africană a coronavirusului poate anula protecţia vaccinului Pfizer, potrivit unui studiu israelian

Varianta coronavirusului descoperită în Africa de Sud poate anula protecţia vaccinului de la Pfizer/ BioNTech până la un punct, a arătat un studiu recent israelian, deşi în această ţară prezenţa mutaţiei este scăzută iar datele nu au fost analizate şi de alţi specialişti, conform Reuters, preluată de News.ro.

Studiul, publicat sâmbătă, a comparat starea de sănătate a 400 de persoane testate pozitiv cu Covid-19, la 14 zile sau mai mult după ce au primit una sau două doze ale serului, faţă de acelaşi număr de pacienţi nevaccinaţi care aveau boala. Cele două grupe aveau aceeaşi vârstă şi sex.

Varianta sud-africană, B.1.351, a fost descoperită la 1% din toţi cei bolnavi studiaţi, potrivit Universităţii Tel Aviv, care a colaborat cu cel mai mare furnizor de servicii medicale din ţară, Clalit.

Dar printre pacienţii care au primit două doze de vaccin s-a constatat că rata infecţiei era de opt ori mai mare decât a celor neimunizaţi – 5.4% faţă de 0.7%.

Una dintre concluzii este că acest vaccin este mai puţin eficient împotriva variantei sud-africane, comparativ cu prima formă a virusului şi cu cea identificată în Marea Britanie, care este foarte răspândită în Israel, potrivit cercetătorilor.

„Am descoperit o rată disproporţionat mai mare a variantei sud-africane în rândul persoanelor vaccinate cu a doua doză, comparativ cu grupul de nevaccinaţi. Asta înseamnă că varianta sud-africană este capabilă, până la un punct, să anuleze protecţia vaccinului”, a spus Adi Stern de la Universitatea din Tel Aviv.

Cercetătorii au avertizat cu privire la rezultatele cercetării, întrucât au studiat un număr redus de persoane, pentru că în Israel nu sunt multe cazuri cu această variantă.

Ei au mai spus că studiul nu şi-a propus iniţial să arate efectul unui vaccin împotriva oricăror forme de coronavirus, fiind vizaţi pacienţi deja testaţi pozitiv cu Covid-19, nu rata generală a infecţiilor.

Pfizer şi BioNTech nu au dat un răspuns.

Companiile au spus la 1 aprilie că vaccinul lor are o eficacitate de 91% pentru prevenirea Covid-19, citând studii proprii recente în care au fost implicaţi voluntari timp de aproape şase luni.

În ceea ce priveşte varianta sud-africană, cercetătorii au spus că printre cei din grupul de 800 de voluntari din Africa de Sud, unde B.1.351 este răspândită, au fost nouă cazuri de Covid-19, toate la participanţi care au primit placebo. Din cele nouă cazuri, şase au fost la indivizi infectaţi cu varianta sud-africană.

Unele studii anterioare au indicat faptul că injecţia Pfizer/BioNTech este mai puţin efecientă împotriva formei B.1.351 în comparaţie cu alte variante ale coronavirusului, oferind totuşi o protecţie consistentă.

În timp ce rezultatele studiului pot îngrijora, prevalenţa scăzută a tulpinii sud-africane este încurajatoare, spune Stern.

„Chiar dacă varianta sud-africană poate anula efectul vaccinului, nu s-a răspândit atât de mult în rândul populaţiei”, a precizat Stern, adăugând că varianta britanică poate „bloca” răspândirea tulpinii sud-africane.

Aproape 53% din populaţia de 9,3 milioane a Israelului a primit ambele doze de vaccin Pfizer. Israelul şi-a redeschis recent economia, în contextul în care rata îmbolnăvirilor, cazurile grave şi numărul celor spitalizaţi au scăzut foarte mult. O treime dintre israelieni au sub 16 ani, ceea ce înseamnă că nu sunt încă eligibili pentru vaccinare.

sursa foto: Facebook/ Comisia Europeană

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Astia au target de vanzari / pardon, vaccinari de la Pfizer si au găsit o noua oportunitate de business: revaccinam toata populația si dupa asta o mai facem de fiecare data cand apare o noua tulpina. Asta da business recurent.

  2. G4 iar ati dat cu Nucleara, Soc si Haos, o noua umilinta pentru romani, Nu o sa va vina sa credeti unde s-a ajuns.

    Clickbait dă clickbait cu titlurile astea.

    Ati uitat sa specificati si in titlu procentele sau expresia ‘pana la un punct?’
    E o confirmare a unor studii care au mai fost facute dar pe un numar redus de participanti.
    De altfel articolul explica pana la urma ca varianta sud africana nu ‘anuleaza’ protectia oferita de vaccinul Pfizer.

  3. Voi vreti sa faceti concurs de stiri alarmiste cu burtiera de la antena 3?

  4. Pe scurt, a ieșit o eficacitate de vreo 80 la sută, ceea ce înseamnă extraordinar de bine, mult încă peste AZ, de exemplu.
    Tocmai ați furnizat gratuit material de propagandă antivaxerilor.

  5. Putem fi liniștiți. Sputnik nu face așa ceva. Este bun la toate dacă respecți rețeta- vodka+novicioc de 2 ori pe zi.

    • Astept vaccinul Smirnoff & Smirnoff

  6. Bay dar cum descoperiti voi variantele astea. Deci mai sunt vreo 190 de variante de gasit, ca parca sint vreo 194 de ţãri. Dar niste teste ca lumea nu faceti, niste autopsii nu faceti, ne tot vindeti rahatul asta de 1 an jumate.

  7. Un fake news… singurul lucru care il face mutatia SA e ca ai nevoie de 3-8 ori mai multi anticorpi pentru a neutraliza E484K, in rest functioneaza si asta.

    In rest, nu inteleg ce zice, poate e tradus gresit:

    Am descoperit o rată disproporţionat mai mare a variantei sud-africane în rândul persoanelor vaccinate cu a doua doză, comparativ cu grupul de nevaccinaţi. Asta înseamnă că varianta sud-africană este capabilă, până la un punct, să anuleze protecţia vaccinului

    Deci e mai bine sa nu il faci? Daca gaseau tot in cei vaccinati da, dar ei compara mere cu pere, si au tras concluzia ca nu e ok.

    Intrebarea e, cati au murit din cei vaccinati? Nimeni? Ce facem, asta nu mai scriem, ca nu da bine la panicati?

  8. deci pana la urma e apa de ploaie

  9. noroc cu celalalte pe care nu le mai vrea nimeni .

  10. > Dar printre pacienţii care au primit două doze de vaccin s-a constatat că rata infecţiei era de opt ori mai mare decât a celor neimunizaţi – 5.4% faţă de 0.7%.

    Hmm daca fac scaderea imi iese ca e 94.6% eficient fata de varianta cu pricina si 99.3% eficient fata de restul.

    Ori, Pfizer au zis ca e 91% eficient in testele lor nu? Deci oricum se comporta mai bine decat sperau.