G4Media.ro

Varșovia confirmă că un voluntar umanitar polonez a fost ucis în Gaza…

sursa foto: Radoslaw Sikorski/ Facebook EP Plenary session

Varșovia confirmă că un voluntar umanitar polonez a fost ucis în Gaza și cere Israelului „explicații urgente”

Ministerul de Externe al Poloniei a confirmat marți că un cetățean polonez care lucra ca voluntar al organizației non-profit World Central Kitchen a fost ucis în Gaza, transmite CNN.

„Ne exprimăm cele mai sincere condoleanțe familiei voluntarului care a oferit ajutor populației palestiniene din Fâșia Gaza”, a declarat Ministerul polonez de Externe într-o postare pe rețelele de socializare. „Polonia nu este de acord cu nerespectarea dreptului umanitar internațional și a protecției civililor, inclusiv a lucrătorilor umanitari”, a precizat ministerul.

Voluntarul, Damian Soból, era din orașul polonez Przemyśl, potrivit primarului localității.

Soból se numără printre cei cel puțin șapte lucrători umanitari care au fost uciși într-un atac militar israelian în timp ce livrau alimente civililor din Gaza, potrivit World Central Kitchen și autorităților din enclavă. Printre cei uciși se numără un cetățean cu dublă cetățenie americană și canadiană, precum și persoane din Australia, Polonia, Regatul Unit și un palestinian, potrivit organizației non-profit.

Ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, a declarat că i-a cerut „personal” ambasadorului israelian în Polonia, Yacov Livne, „explicații urgente”.

„El m-a asigurat că Polonia va primi în curând rezultatele anchetei privind această tragedie”, a declarat Sikorski, adăugând că Ministerul polonez al Justiției a deschis propria anchetă.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...