
Vasile Dîncu le cere oamenilor care văd în ţară tehnică NATO sau a Armatei să nu intre în panică: Se întâmplă în mod normal, chiar şi atunci când nu există război la graniţă
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, le cere oamenilor care văd în ţară tehnică NATO sau a Armatei Române să nu intre în panică, deoarece aceste mutări de trupe au loc în mod normal, chiar şi când nu este război la graniţă. În această situaţie particulară, fiind activată în premieră Forţa de Răspuns a NATO, în România ajung forţe suplimentare, dar şi tehnică militară, relatează News.ro.
Ministrul Apărării a fost întrebat, joi seară, la Digi24, unde vor sta militarii care vin în România în această perioadă pentru a suplimenta forţa NATO din ţara noastră.
”În acest moment, avem loc de încartiruire în baza de la Mihail Kogălniceanu. Nu vor rămâne toţi acolo pentru că aceste trupe care întăresc Flancul Estic se mişcă, fac aplicaţii, merg spre nord, pot să ajungă la Poligonul de la Cincu, pot merge şi în alte zone din România. Există o mobilitate a acestor trupe în operaţiuni pe care le avem stabilite dinainte. S-ar putea ca oamenii să vadă diverse blindate sau maşini cu însemnele NATO sau cu însemnele Armatei României, care circulă prin România, nu trebuie să se alarmeze pentru că acest lucru se întâmplă în mod normal într-o stare normală chiar atunci când nu există război la graniţă”, a precizat ministrul Apărării.
Acesta a explicat că, fiind activată în premieră Forţa de Răspuns a NATO, numărul militarilor va creşte.
”Asta înseamnă un potenţial de maxim de 40.000 de soldaţi, conform legii de acum, care pot într-un răspuns progresiv, în funcţie de ceea ce se întâmplă, să fie mobilizaţi. Deocamdată, nu este cazul să avem o forţă foarte mare. S-au stabilit opt grupuri de luptă care sunt din ţările baltice până jos în Bulgaria. Noi am primit până acum o parte din grupul francez, în jur de 200 de oameni au venit pentru început”, a mai declarat ministrul.
Acesta a explicat că, ”în această noapte sau mâine probabil că vine şi batalionul din Belgia”.
”Astăzi, premierul m-a anunţat că va veni un detaşament şi din Polonia. (…) E un plus cam de 2.000 de militari americani şi aproape 1.000 care va fi battlegroup condus de Franţa ca naţiune cadru. Au venit şi avioane”, a mai explicat ministrul Apărării.
Acesta a făcut referire la încă patru aeronave din Italia.
”Ei au opt aparate de zbor aici, de ultimă generaţie. Au venit nemţii, avem şase Eurofighter germane care au venit aici. (…) Avem avioane americane şi alte avioane care vin aici într-o circularitate care este stabilită dinainte. Spaţiul aerian şi teritoriul României nu se apără numai de pe teritoriul României”, a mai precizat ministrul.
Întrebat dacă vor veni şi militari din alte ţări, Dîncu a precizat: ”Vor mai veni aici. Voi avea foarte rapid o discuţie cu ministrul portughez, cu doamna ministru a Olandei a Apărării va veni luni. Avem şi olandezi deja, dar vor mai veni şi se vor înscrie şi alte ţări. Cred că vom avea un plus şi de soldaţi germani în acest grup de luptă care se află la Mihail Kogălniceanu. Se mişcă foarte repede lucrurile, nu toate se anunţă, fiind o stare de conflict la graniţă, din punct de vedere strategic şi al secretului nu se pot anunţa toate cu săptămâni, cu zile înainte. Lucrurile se mişcă şi există logică tactică care guvernează aceste situaţii”, a mai declarat ministrul.
Sursa foto: Twitter / NATO eFP Battlegroup Lithuania
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Eu cel mai tare intru in panica când vad ca nu avem termen limită pentru nimic.
Mai avem un program de guvernare?
Tinte asumate? Penerere, behehe
Nici de seap/sicap nu mai e nevoie daca e razboi.
Niste moț.oare de avioane nu cumparam noi?
Cred că ar fi cazul să ne panicăm dacă nu vin cât mai mulți. Măcar de intimidare a adevrsarului / inamicului și tot e bine.
Daca prostul ala s-a impuscat in mana, imi inchipui ce ar putea sa faca oamenilor din zona.
Ar trebui sa intram in daca n-ar veni trupe NATO. Cum ar fi sa ne bazam pe Dincu si generalii facuti de FSN?
Nu este panică avem generali unu si unu, Năstase, Onțanu, Oprea, Iordănescu numai cremă!
Singurii care se sperie sunt putleristii noi astia nespalati pe creier de haznaua 3 si RTV ne bucuram! Si sa aduca si mult mai multe!
Si daca vedem ruseasca ce sa facem?nu mai suport .asta si iohanis cu calmul lor si umbrela lor
Dragi români stați,,liniștiți ” că purceaua e moartă în coteț și cu c.uru’ în ușă!
Dj Dancu este atat de spumos, incat nici in scris nu pot urmari ce spune !
Compatrioți fiți liniștiți, am cerut de bună voie să fim ocupați, dacă rușii n-au reușit niciodată! Bineînțeles că ăștia vor rămâne aici și după terminarea confruntărilor rusești, pregătiți să înăbușe orice schimbare pe plaiurile mioritice!
Etete, ca la sfarsit su venit americani ! Cand eram copil lumea se zgaia la cate-un avion, sperand ca sunt americanii. Apai, sa vedem si de se vor duce.