Vasile Șeicaru, care a cântat zeci de ani împreună cu Victor Socaciu: Am primit ca un pumn violent în piept vestea morţii prietenului meu / Umpleam la maxim fiecare sală în care concertam

Victor Socaciu era un om extraordinar de ataşat de scenă, iubea scena şi scena îl iubea pe el, a declarat, pentru Agerpres, cantautorul Vasile Şeicaru, care spune că a resimţit vestea morţii prietenului său ca pe „un pumn violent în piept”.

„Am primit ca un pumn violent în piept vestea morţii prietenului meu, Victor Socaciu. (…) Deocamdată nu realizăm bine ce s-a întâmplat, pentru că ne ocupăm cu toţii de problemele, care sunt atât de multe, legate de dispariţia lui.

Pentru mine, ca prieten foarte bun şi coleg de scenă, dispariţia lui bruscă este o mare pierdere. Mă văd cum mă uit pe scenă, în stânga mea, fiindcă el stătea, de regulă, în stânga, şi cum îi spun mustăcind: ‘râde-te, măi, nu sta serios!’. Şi el îmi spune ‘dar ce, nu râd?’.

Noi ne amuzam şi ne tachinam pe scenă şi cred că, dacă ne-ar fi auzit oamenii, ar fi râs. În momentul în care îşi lua chităruşca aceea, noi spuneam, tot în glumă, că dacă nu a avut bani să îşi ia o chitară ca lumea o să îl ajutăm noi să îşi ia alta.

El mergea la microfon şi spunea: ‘oameni răi mă atacă pe mine, un crai de la Braşov’. Spunea că ‘de crai de la Braşov s-a mai auzit, Ducu Bertzi e crai de la Maramureş, dar crai de Galaţi eu nu am mai auzit’.

Lumea se amuza teribil, aşa făceam noi show-ul. Şi îmi vine foarte greu să realizez că aceste lucruri îmi vor lipsi de acum încolo. Este un gol pe care îl resimt odată cu plecarea lui”, a mărturisit Vasile Şeicaru.

Artistul a dezvăluit că el şi Victor Socaciu sunt legaţi de o prietenie de câţiva zeci de ani şi că, împreună, au susţinut sute de concerte, în ţară şi în străinătate.

„Am fost prieteni timp de zeci de ani. Îmi amintesc că, prin 1974-1975, atunci când mergeam la diverse festivaluri de folk nu ne cunoşteam, însă ştiam unul de altul fiindcă eram încrezuţi, eram tineri şi aveam impresia că spargem munţii în pumni. Ne urmăream cam ce face unul şi ce face celălalt.

Ulterior, ne-am cunoscut şi am devenit prieteni, după care, în ’76, Victor a venit la Cenaclul Flacăra, în ’78 am venit şi eu şi am început viaţa noastră, prietenia noastră şi colaborarea noastră sub aspect artistic.

Eu cântam cu Hruşcă, era tandemul Hruşcă-Şeicaru, după care, la un moment dat, am hotărât să îl cooptăm şi pe Victor şi am format un trio. Cu acest trio am umblat peste tot în lume, am făcut şi SUA de la un capăt la altul cu maşina de vreo trei ori şi am cântat pentru românii din diaspora.

Am ţinut aproape, este cel mai bun prieten al meu, mergeam la petreceri, când ne vedeam, râdeam tot timpul. Noi eram tot timpul puşi pe glume şi pe distracţii. Când era partea muzicală, deveneam foarte serioşi, iar când repetam, când eram pe scenă şi când cântam, făceam totul la maximum astfel încât să dăm totul pentru cei care apreciau muzica noastră”, şi-a amintit Şeicaru.

Vasile Şeicaru a povestit că în timpul liber erau deseori împreună şi că, pe data de 14 ianuarie, când era ziua lui Socaciu, „făceam tămbălău mare, veneau tot felul de oameni de cultură, artişti, folkişti”, iar anul trecut au petrecut Revelionul împreună cu familiile.

Ultimele concerte susţinute împreună pe scenă au fost la Sibiu şi Iaşi, în urmă cu mai bine de un an, iar cel mai mare proiect din ultima perioadă a fost turneul naţional „Folk de Colecţie”, încheiat brusc din cauza pandemiei de COVID-19.

„Am avut un turneu extraordinar, împreună cu Victor Socaciu şi Ducu Bertzi, ‘Folk de Colecţie’. A fost foarte bine văzut de oameni, pentru noi a fost o activitate artistică ieşită din comun, în sensul că umpleam la maxim fiecare sală în care concertam, aveam spectacole multe şi abia mai puteam face faţă solicitărilor.

Însă, la un moment dat, a venit o zi care ne-a distrus. Eram la Târgu Jiu când a fost primul caz de COVID-19. Am întrerupt brusc concertele, le-am amânat iniţial, după care a trebuit să le anulăm pentru că nu s-a mai putut face nimic. Au fost foarte multe turnee, deja cântam de 2 ani în această formulă şi ne făceam planuri să mergem afară.

Ultima oară când am cântat împreună cu Victor a fost la Sibiu şi la Iaşi, în urmă cu un an şi ceva. După aceea eu am cam renunţat la concerte, dar Victor a mai fost la câteva spectacole, dar nu s-a simţit bine, se şi vedea asta, însă el îşi dorea să fie pe scenă. (…) Era un om extraordinar de ataşat de scenă, iubea scena şi scena îl iubea pe el”, a subliniat Vasile Şeicaru.

El recunoaşte că a concerta împreună cu Victor Socaciu pe aceeaşi scenă nu era deloc simplu, fiindcă „Victor pleca greu din scenă, nu pentru că voia el, ci pentru că nu-l lăsa publicul”.

„Eu aşa îl văd tot timpul în mintea mea, cu braţele deschise, gata să îmbrăţişeze publicul. Cum pleca, îl chemau înapoi şi el începea să cânte. De multe ori, aveam timp limitat pentru spectacole, la două ore, şi atunci cât el uita să mai iasă, se duceau cele două ore şi nu mai aveam timp.

De obicei, recitalul meu era în final, după care îi chemam în scenă şi cântam împreună alte 5-6 piese. Noi aveam nevoie de timp, fiindcă două ore era foarte puţin pentru noi. Tot timpul mă luam de el şi el îmi spunea: ‘încetează, sunt încă sub influenţa momentului şi inima mea e plină!’. Ducu râdea când noi ne ciondăneam, iar în două minute eram din nou îmbrăţişaţi şi prieteni”, a mai povestit Vasile Şeicaru.

Cantautorul Victor Socaciu a murit luni, la vârsta de 68 de ani.