Vaslui: Mii de oameni puși pe drumuri de stat pentru a obține adeverințe necesare ajutoarelor pentru copii
Administraţiile fiscale din judeţul Vaslui sunt aglomerate în ultimele zile din cauza contribuabililor care solicită adeverinţe de venit pentru anul fiscal 2022, necesare pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pentru anul şcolar 2022 – 2023 şi pentru sprjinul oferit de stat în vederea achiziţionării de rechizite şcolare, transmite Agerpres.
Reamintim că nu există nici o lege care să interzică unei instituții a statului să le ceară cetățenilor documente ce există în alte instituții de stat.
Potrivit prefectului judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, părinţii care întocmesc în această perioadă dosarele pe care trebuie să le depună la şcoli sunt nevoiţi să stea mult la rând la administraţiile financiare, iar activitatea acestor instituţii este îngreunată, motiv pentru care a solicitat conducerilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui şi Administraţiei Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui găsirea unor soluţii.
„Dimineaţă, numai la administraţia financiară din Bârlad erau peste 100 de persoane care aşteptau la rând să ia aceste documente. Am discutat cu şefii de la Inspectoratul Şcolar şi de la Finanţe, în vederea găsirii unei soluţii legale pentru a evita aglomeraţia care se formează la ghişee. S-a luat în calcul ca directorii de şcoli să aibă acces la o aplicaţie care să le permită introducerea datelor de la nivelul unităţilor şcolare. Urmează să vedem dacă acest lucru este posibil şi ce măsură legală găsim, pentru că nu putem lăsa părinţii să stea cu orele la Finanţe pentru a primi aceste documente”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei.
În această perioadă, la nivelul unităţilor şcolare din judeţ se întocmesc dosarele pe baza cărora vor fi acordate tichetele sociale pentru elevi, sprijinul financiar pentru rechizite şi bursele de studiu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii