G4Media.ro

Vaslui: Șofer aflat sub influența alcoolului, reținut după ce ar fi oferit…

Foto: Pixabay

Vaslui: Șofer aflat sub influența alcoolului, reținut după ce ar fi oferit 800 de euro unui polițist

Un bărbat depistat conducând sub influenţa alcoolului a fost reţinut pentru dare de mită, după ce i-a oferit 800 de euro poliţistului care îl oprise, informează Serviciul Judeţean Anticorupţie Vaslui din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), conform Agerpres.

Ofiţerii DGA au fost sesizaţi chiar de către agentul de poliţie căruia i-au fost oferiţi banii.

„În fapt, în noaptea de 26 / 27 decembrie 2022, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, poliţistul a oprit în trafic un conducător auto, pe care l-a testat cu aparatul etilotest din dotare, reieşind o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest context, şoferul i-a oferit poliţistului suma de 800 de euro pentru a nu-i întocmi dosar de cercetare penală, demers refuzat de acesta din urmă”, se precizează într-un comunicat transmis miercuri de DGA.

Conform aceleiaşi surse, poliţistul a înregistrat aceste momente cu ajutorul aparatului Body Cam din dotare.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a dispus reţinerea suspectului pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Propunere de lege: dacă cel căruia i se oferă mita îl denunță pe mituitor, atunci va primi mita respectivă și 100 de euro, neimpozitabili.

  2. deci e putin 800