
Vaticanul a purtat discuţii „cordiale” cu Vance după criticile la adresa politicilor lui Trump
Vicepreşedintele american JD Vance a mers sâmbătă la Vatican pentru a se întâlni cu înalţi oficiali ai Bisericii Catolice care au criticat aspru politicile administraţiei americane, fiind primele discuţii în persoană din a doua preşedinţie Trump, relatează Reuters, transmite News.ro.
Vance, un catolic care a intrat în conflict cu Papa Francisc pe tema represiunii preşedintelui american Donald Trump împotriva imigraţiei, s-a întâlnit cu cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, şi cu adjunctul său principal.
Cele două părţi au avut „discuţii cordiale” care au inclus „un schimb de opinii cu privire la situaţia internaţională”, potrivit unei declaraţii a Vaticanului transmise după întâlnire.
Vance şi Parolin au vorbit „în special despre ţările afectate de război, tensiuni politice şi situaţii umanitare dificile, cu o atenţie deosebită pentru migranţi, refugiaţi şi prizonieri”, precizează comunicatul Vaticanului.
La rândul său Vance a declarat într-un comunicat că el şi cardinalul au discutat despre catolicismul din SUA, despre problema creştinilor persecutaţi în lume şi „angajamentul preşedintelui Trump de a restabili pacea mondială”.
Papa Francisc, care îşi limitează apariţiile publice la recomandarea medicilor pe măsură ce se recuperează după o dublă pneumonie, nu a luat parte la întâlnire.
Vance se află în vizită în Italia în weekendul de Paşte.
Papa, Parolin şi alţi oficiali de la Vatican au criticat mai multe politici ale administraţiei Trump, inclusiv planurile lui Trump de a expulza milioane de imigranţi din SUA şi reducerile sale generalizate ale ajutorului extern şi ale programelor interne de asistenţă socială.
„Această vizită are loc într-un moment delicat”, a declarat Massimo Faggioli, un academician italian de la Universitatea Villanova care a urmărit îndeaproape papalitatea. „Această relaţie cu SUA este o prioritate foarte mare în acest moment pentru Vatican”, susţine expertul.
Papa Francisc a numit represiunea administraţiei Trump împotriva imigraţiei o „ruşine”. Vance, care a devenit catolic în 2019, a citat învăţătura catolică din epoca medievală pentru a justifica represiunea împotriva imigraţiei.
În februarie, Papa a respins conceptul teologic folosit de Vance pentru a apăra represiunea într-o scrisoare deschisă neobişnuită adresată episcopilor catolici americani şi a numit planul lui Trump o „criză majoră” pentru SUA. „Ceea ce este construit pe baza forţei, şi nu pe adevărul despre demnitatea egală a fiecărei fiinţe umane, începe prost şi se va termina prost”, a avertizat atunci Papa.
Vance a vizitat pentru prima dată Vaticanul joi, pentru a participa împreună cu familia sa la o ceremonie religioasă în Bazilica Sfântul Petru.
Braţul caritabil mondial al Bisericii Catolice a calificat drept „catastrofale” reducerile de fonduri ale administraţiei Trump pentru programele americane de ajutor extern subliniind impactul asupra ţărilor în curs de dezvoltare.
Conferinţa episcopilor catolici din SUA a anunţat luna aceasta că, din cauza reducerilor administraţiei Trump, va pune capăt unei jumătăţi de secol de parteneriat cu guvernul federal pentru furnizarea de servicii către populaţiile de imigranţi şi refugiaţi.
Chieko Noguchi, purtătoare de cuvânt a episcopilor americani, a declarat pentru Reuters că Parolin, cardinalul Vaticanului, este „bine informat cu privire la provocările cu care se confruntă Biserica şi instituţiile sale aici”, în SUA. „Ne rugăm ca întâlnirea să producă un dialog pozitiv şi captivant”, a spus ea.
Comunicatul Vaticanului precizează că, în timpul întâlnirii dintre Vance şi Parolin, „a fost exprimată speranţa unei colaborări senine” între Biserica şi guvernul SUA.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.