G4Media.ro

Vaticanul a restituit Greciei trei sculpturi, piese vechi de 2.500 de ani,…

Foto: Petru Clej

Vaticanul a restituit Greciei trei sculpturi, piese vechi de 2.500 de ani, de la Partenon

Vaticanul a returnat Greciei trei fragmente din sculpturile Partenonului, iniţiativă care a fost descrisă ca un „gest de prietenie”, relatează BBC, citată de News.ro.

Decizia de a returna piesele vechi de 2.500 de ani a fost anunţată de Papa Francisc anul trecut.

Una este un fragment de cap de cai, celălalt un bărbat cu barbă, iar al treilea un cap de băiat.

Grecia speră că astfel şi alte instituţii care deţin sculpturi din Partenon vor fi stimulate să le returneze.

Aproximativ 50% din sculpturile originale ale Partenonului au rezistat şi aproape jumătate dintre ele se află la British Museum.

„Ceremonia de astăzi… asemănătoare cu gestul guvernului Siciliei şi Republicii Italia de acum câteva luni, arată drumul pe care l-am putea urma, pe care îl putea urma toată lumea, pentru ca unitatea Partenonului să fie restabilită”, a declarat vineri ministrul grec al culturii, Linda Mendoni.

Piesele de marmură se aflau de secole în colecţia papală şi în Muzeele Vaticanului.

Însă Grecia încearcă să le recupereze de la Vatican şi din alte colecţii europene încă de la începutul secolului al XX-lea.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Cand lumea incepe sa-si restituie bunurile furate(de-a lungul istoriei),gratie civilizatiei avansate,din zilele noastre,(cei care refuză or sa devină ridicoli,pentru ca rostul lor este sa fie acolo unde au fost create)”țarul”de la Moscova se crede in sec.XIX si iese la batae pe motiv,bizar, ca se apropie civilizatia de el.Problema de fapt este ca averea pe care o are nu a mostenit-o,ca orice tar,ci si-a însusit-o,cu ajutorul puterii,caci d-aia si-o doseste sub alte nume.

    • Bulgarele „de zapadă”pornit de anticoruptul Navalnîi urma sa se rostogolească peste el(tarul kgb-ist)iar pentru a fi oprit a trebuit sa iasă la „rezbel”.

  2. Bulgarele „de zapadă”pornit de anticoruptul Navalnîi urma sa se rostogolească(să navalească😆) peste el(tarul kgb-ist)iar pentru a fi oprit a trebuit sa iasă la „rezbel”.