G4Media.ro

Vaticanul anunţă nouă zile de doliu începând de sâmbătă, când au loc…

sursa foto: Pexels

Vaticanul anunţă nouă zile de doliu începând de sâmbătă, când au loc funeraliile lui Francisc I. Peste 19.400 de persoane s-au recules la sicriul defunctului Papă, expus la Balizica Sf, Petru. Vaticanul intenţionează să prelungească accesul până după miezul nopţii dacă este necesar

Vaticanul urmează să respecte nouă zile de doliu după moartea Papei Francisc I – începând de sâmbătă, ziua funeraliilor defunctului Papă -, anunţă miercuri într-un comunicat Sfântul Scaun, relatează AFP, transmite News.ro.

În cursul acestor ”novemdiales”, sărbători solemne vor avea loc zilnic la Bazilica Sf. Petru, până duminică, 4 mai.

Peste 19.400 de persoane s-au recules la sicriul Papei Francisc, expus de miercuri dimineaţa la Bazilica Sf. Petru.

Valuri de credincioşi continuau să vină la bazilica monumentală, iar Vaticanul intenţionează să prelungească accesul după miezul nopţii, dacă este necesar, anunţă servicviul de presă al Sfântului Scaun.

În Argentina – ţara de origine a lui Francisc I -, preşedintele Javier Milei a decretat şapte zile de doliu naţional.

Alte ţări – ca Italia, Polonia, Spania, Portugalia sau Filipinele – au anunţat o perioadă de doliu naţional.

În Franţa, steagurile urmează să fie coborâte în bernă la clădirile publice sâmbătă, au anunţat serviciile premierului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.