Vaticanul sancționează doi episcopi polonezi pentru că au mușamalizat agresiuni sexuale comise de clerici asupra minorilor
Doi episcopi polonezi au fost sancționați de Vatican pentru că au muşamalizat cazuri de agresiuni sexuale comise de clerici asupra minorilor, a anunţat vineri Episcopatul Poloniei.
Este vorba despre episcopul decan de Zielona Gora şi Gorzow (sud-vest), Stefan Regmunt, şi episcopul emerit de Kalisz (centru), Stanislaw Napierala, detaliază serviciul de presă al conferinţei episcopale poloneze în două comunicate de presă.
Cele două texte se referă la „neglijenţe” în gestionarea cazurilor de „agresiuni asupra minorilor săvârşite de preoţi” în diecezele lor respective.
Ambilor episcopi li s-a interzis accesul la celebrări publice şi li s-a cerut să contribuie la finanţarea unei fundaţii pentru protecţia minorilor din cadrul comunităţii catolice.
Acesta este încă un episod dintr-un lung şir de acuzaţii de abuzuri sexuale care zguduie puternica Biserică catolică poloneză.
În luna mai, alţi doi episcopi polonezi au fost sancţionaţi de Vatican din aceleaşi motive, în timp ce, în martie, procuratura poloneză a primit o plângere împotriva cardinalului Stanislaw Dziwisz, foarte apropiat de Ioan Paul al II-lea, şi a altor trei episcopi pentru muşamalizarea unor cazuri de pedofilie în Biserică.
Potrivit presei poloneze, în cazul episcopului Dziwisz a fost deschisă şi o anchetă în cadrul căreia au fost deja interogaţi preoţi.
Anul trecut, Vaticanul a decis sancţiuni împotriva unui cardinal polonez în vârstă de 97 de ani, Henryk Gulbinowicz, care a murit între timp, în urma unei anchete, a cărei natură nu a fost precizată, privind presupuse agresiuni sexuale, şi împotriva episcopului Edward Janiak, suspectat că ar fi acoperit cazuri de pedofilie.
De asemenea, Slawoj Leszek Glodz, arhiepiscopul de Gdansk, cunoscut pentru stilul său de viaţă luxos, a demisionat în urma acuzaţiilor de hărţuire a preoţilor şi a lipsei de reacţie la acuzaţiile de agresiuni sexuale. Săptămâna trecută, episcopul Glodz a fost ales primar în Piaski (nord-estul ţării).
Lunea viitoare, Biserica Catolică poloneză urmează să publice date statistice privind agresiuni sexuale asupra minorilor în rândul credincioşilor.
Toţi episcopii polonezi au fost convocaţi la Vatican în toamna anului viitor pentru o vizită care, potrivit presei poloneze, s-ar putea concentra tocmai pe cazurile de muşamalizare a agresiunilor sexuale. Potrivit episcopiei, aceasta este o vizită obişnuită, după cea din 2014, realează Agrpres, citând France Presse.
sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank