G4Media.ro

Vehiculul spaţial rusesc Progress MS-21, distrus în atmosferă / Fragmentele sale s-au…

Sursa foto: Twitter/ NASA

Vehiculul spaţial rusesc Progress MS-21, distrus în atmosferă / Fragmentele sale s-au prăbușit în Oceanul Pacific – Roscosmos

Vehiculul spaţial rusesc Progress MS-21, care a suferit o avarie în timp ce era conectat la Staţia Spaţială Internaţională (ISS), a fost distrus în urma unei coborâri controlate deasupra Oceanului Pacific, a anunţat duminică agenţia spaţială rusă Roscosmos, citată de agenţia de presă Interfax, informează DPA, citată de Agerpres.

„Astăzi, vehiculul Progres MS-21 a fost scos de pe orbită, a intrat în atmosferă şi s-a dezintegrat. Elementele din structura sa care nu au ars după intrarea în atmosferă s-au prăbuşit în Oceanul Pacific, într-o zonă în care nu există trafic maritim”, a precizat Roscosmos.

Acest vehicul de tip cargo s-a conectat la ISS în octombrie 2022. Pe 11 februarie 2023, o scurgere a fost descoperită la nivelul capsulei ruseşti, care fusese deja umplută cu deşeuri, ducând la pierderea unui lichid de răcire.

Sâmbătă, capsula rusească s-a desprins de ISS, a efectuat o rotaţie şi exteriorul său a fost fotografiat de la bordul ISS. Nicio avarie vizibilă nu a fost detectată. Cu toate acestea, o comisie guvernamentală a decis ca vehiculul Progress MS-21 să fie distrus printr-o prăbuşire controlată, ca măsură de precauţie.

Inginerii ruşi se confruntă în aceste zile cu o altă problemă similară pe ISS, după ce o scurgere a fost detectată la bordul capsulei spaţiale Soiuz MS-22 în luna decembrie.

Capsula Soiuz MS-22 ar fi trebuit să aducă înapoi pe Terra un echipaj de astronauţi. Însă cosmonauţii ruşi Serghei Prokopiev şi Dmitri Petelin şi astronautul de la NASA Frank Rubio vor trebui să aştepte sosirea unei noi capsule spaţiale, care este programată să fie lansată în spaţiu de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan în martie 2023.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Eugen, Florin, Riki se afla la fata locului si lucreaza intens la recuperarea masinii de spalat si a wc-ului.