Vela: Sunt locuri la ATI. Cine a spus că nu sunt? / Arafat: Când spunem că nu sunt locuri la ATI la Bucureşti înseamnă că în spitalele COVID din Bucureşti nu mai sunt locuri la ATI
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a susținut, luni, că sunt locuri în spitale la Terapie Intensivă, însă secretarul de stat Raed Arafat a explicat că, atunci când spune că nu mai sunt locuri la ATI în București înseamnă că în spitalele covid din Capitală nu mai sunt paturi disponibile la terapie intensivă.
„Nu ştiu cine v-a spus. Sunt locuri la ATI. Cine a zis că nu sunt locuri la ATI? Nu sunt locuri la ATI? Sunt locuri la ATI”, a replicat Marcel Vela, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor la Inspectoratul General de Aviaţie al M.A.I, relatează News.ro.
La rândul său, Raed Arafat a făcut câteva precizări şi a spus că nu mai sunt locuri la terapie intensivă în spitalele COVID-19 din Bucureşti.
„Deci, când spunem că nu sunt locuri la ATI la Bucureşti înseamnă că în spitalele COVID din Bucureşti nu mai sunt locuri la ATI. Când Timişoara spune că nu are locuri la ATI, înseamnă că nu are locuri la ATI. Plus, una e situaţia care a fost în starea de urgenţă, una e situaţia care este acum. În starea de urgenţă am avut medici detaşaţi, medici care au lucrat în alte spitale, ca să sprijine structura pentru COVID, o parte din ei s-au întors la locurile lor de muncă. Deci există locuri, dacă începem să ducem fiecare bolnav şi să îl trimitem în celălalt capăt al ţării”, a explicat Arafat.
681 de noi cazuri de coronavirus au fost depistate în România în ultimele 24 de ore din 8570 de teste prelucrate, iar alte 12 decese au fost raportate. 293 de pacienți sunt internați la terapie intensivă, un record de la declanșarea epidemiei. În același timp, aproape o mie de persoane pozitive au fost externate la cerere. Detalii aici
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii