Veneția 81: Unul dintre cele mai frumoase filme ale Festivalului de la Veneția vine din România

În „Orizzonti”, adesea cea mai bună secțiune a Festivalului de Film, este probabil cel mai stimulant film văzut în ultimele zile aici, la Veneția. Este primul lungmetraj al scenaristului român Bogdan Mureșanu și confirmă încă o dată importanța cinematografiei contemporane venite din România, potrivit Rador Radio România.

„Anul Nou care n-a fost” este o frescă tragi-comică despre România de la sfârșitul epocii Ceaușescu. Este 20 decembrie 1989, țara este în pragul Revoluției, străzile sunt pline de manifestații, studenții sfidează regimul prin intermediul artei, în timp ce spectacolele de Anul Nou îl slăvesc pe Ceauşescu. Chiar și în sălile televiziunii publice regimul trebuie lăudat, în timp ce în spatele ușilor închise se gândește contrariul. Între timp, familiile se confruntă cu conflicte personale, iar poliția secretă exercită un control tot mai presant și omniprezent. Tensiunile vor atinge în curând punctul maxim de fierbere…

Acțiunea filmului se desfășoară în întregime pe 20 decembrie și urmărește șase vieți aparent fără legătură, care se intersectează în moduri neașteptate. Mureşanu găseşte un echilibru perfect între ironie şi dramă, suntem aproape de cinematografia lui Porumboiu şi Jude, încercând să fie mai narativ şi mai puţin teoretic. Filmul urmărește mai multe povești într-o plăcută narațiune polifonică, lăsând istoriei sarcina de a uni fragmentele diferitelor episoade. Rezultatul este o operă splendidă despre căutarea normalității, siguranței, dragostei, libertății și sensului.

„Anul Nou care n-a fost” / „The New Year That Never Came” este un exemplu puternic al modului în care cinematografia poate deveni o mașină a timpului, care ne transpune într-o altă epocă, regizorul român reușește să recreeze cu precizie acea Românie demult dispărută, în care cetățenii se retrăgeau în apartamentele lor minuscule, reci și sufocante în același timp, dar unde eliberau tot ce au fost nevoiți să digere/să îndure atunci când erau în lumina soarelui.

Revoluția română a fost poate revoluția cu cea mai mare acoperire televizată din istorie, evidențiem capodopera „Videogramele unei revoluții” („Videograms of a revolution”) de Harun Farocki și Andrei Ujică, din 1992, pentru a înțelege cum cinematografia a povestit-o în mod inteligent. Acest film a fost o narațiune a revoluției prin schimbarea televiziunii de stat, care a trecut peste noapte de la televiziunea regimului la vocea opoziției. „Anul Nou care n-a fost” este aproape invesarea sa, de fapt Mureşanu alege perspectiva microscopică a oamenilor de rând, cu scopul de a recrea acel moment în care schimbarea s-a produs fără să fie observată, o schimbare care a şters complet o dictatură feroce.

Mureşanu creează, astfel, un film excelent, care povesteşte într-un mod distractiv şi inteligent o ţară aflată în pragul Revoluţiei şi ne face să înţelegem cum prin împărtăşirea unui singur moment, în timp se poate naşte şi dezvolta o conştiinţă comună şi critică.

Sursa: CINEQUANON / Rador Radio România