Veneția, „lumea pierdută” de sub Piaţa San Marco
Piaţa San Marco din Veneţia ascunde o lume subterană plină de suprize. De când, în urmă cu un an, au fost deschise şantierele şi au început lucrările menite să protejeze piața de apele mari, cele doua lumi: cea de sus, vizitată de persoane din întreaga lume şi cea de jos, misterioasă şi necunoscută se conturează din ce în ce mai clar. În fiecare zi, mii de turiști trec prin inima Veneției, oprindu-se să privească splendoarea care îi înconjoară și îi încântă. În acelaşi timp, lucrările în derulare scot la iveală tot atâtea minuni, care până acum au rămas ascunse. Marți, chiar în fața Palatului Dogilor, a fost găsită o structură încă învăluită în mister, datând cu siguranță din Evul Mediu, transmite IL CORRIERE DELLA SERA, citat de Rador Radio România..
Descoperirea se adaugă numeroaselor piese pe care superintendența arheologică de la Veneția le-a strâns în ultimele luni, de la numeroasele schelete, la cimitirul aflat la baza bisericii San Geminiano și multelor fragmente provenite din o mie de ani de istorie stratificată într-un metru de nisip, cărămizi și apă. Una după alta, bucată după bucată, strălucirile lumii subterane formează o altă Veneție, necunoscută până acum. Datorită instrumentelor științifice, ceea ce în trecut părea ilizibil începe să capete o formă. Rămășițele care apar fac parte dintr-un alfabet al memoriei care iese la suprafață
O structură de cărămidă misterioasă
Aşa cum s-a raportat marți într-o postare de pe pagina de Facebook a superintendenței care urmărește și dirijează partea arheologică a lucrărilor, în ultimele zile a fost descoperită „o frumoasă structură patruunghiulară din cărămizi care par a fi noi, foarte bine conservate și care se dezvoltă cu o fundație ce atinge o adâncime de 1,70 metri”. Fotografiată de sus, structura este foarte clară și fascinantă, dar ce reprezintă? O parte a Bazilicii, un cimitir sau o structură legată de mal? Acestea sunt câteva dintre întrebările care caută răspunsuri și îmbogățesc comoara descoperirilor de toate tipurile pe care arheologii și experții din multiple discipline se pregătesc să le studieze. De fapt, șantierele au deschis o adevărată fereastră către o lume la care nu ne-am fi gândit niciodată. Pentru a profita de ocazie, Ministerul Culturii a finanţat cartografierea arheologică din zona Marciana cu 115 mii de euro pentru perioada 2024-2026.
Surprizele lumii subterane
Pe lângă biserici și cimitire, mai apar „rămășițele importantelor restaurări pe care Eugenio Forcellini le-a efectuat în cursul secolului al XIX-lea pentru a consolida fațada Palazzo Ducale şi dovezi extrem de semnificative pentru studierea istoriei restaurărilor venețiene din secolul al XIX-lea”. Multe mistere, pornind de la cultul San Geminiano, atât de important încât oricine trecea prin fața bisericuței – construită în cinstea sa, se crede, în jurul secolului al V-lea în fața actualului muzeu Correr – trebuia să se încline, inclusiv Dogele. Iar dacă Napoleon credea că a șters-o de pe fața orașului demolând-o în 1807, s-a înșelat. În lumea subterană, temeliile bisericii San Geminiano au rămas, au fost găsite și acesta este doar începutul. Analiza a ceea ce se ascunde în adâncurile zonei Marciana continuă și ar putea apărea (așa cum speră experții) noi surprize.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.