Venezuela: Nicolas Maduro se declară în favoarea organizării de alegeri legislative anticipate, dar nu şi prezidenţiale
Preşedintele socialist al Venezuelei, Nicolas Maduro, s-a declarat pregătit miercuri să organizeze alegeri legislative anticipate şi să negocieze cu opoziţia, dar a respins în acelaşi timp desfăşurarea unor noi alegeri prezidenţiale, potrivit AFP şi Reuters, care citează un interviu acordat de Nicolas Maduro agenţiei de presă ruse RIA Novosti, transmite Agerpres.
În interviu, Nicolas Maduro s-a declarat pregătit să negocieze cu opoziţia venezueleană, care intenţionează să manifesteze în cursul zilei pentru a convinge armata să-i retragă sprijinul preşedintelui socialist şi să-l recunoască pe opozantul Juan Guaido, care s-a autoproclamat miercurea trecută preşedinte interimar al Venezuelei, afirmând că este favorabil organizării unor alegeri anticipate pentru a pune capăt crizei cu care se confruntă ţara sa.
‘Sunt gata să mă aşez la masa negocierilor cu opoziţia pentru a vorbi spre binele Venezuelei, pentru pace şi viitorul său’, a declarat preşedintele socialist.
Întrebat despre posibilitatea implicării unor terţe ţări pentru medierea crizei, Maduro a declarat: ‘Sunt mai multe guverne, organizaţii la nivel global, care îşi demonstrează îngrijorarea sinceră faţă de ceea ce se întâmplă în Venezuela, ele cheamă la dialog”. Preşedintele Maduro a spus că şi-ar dori ca acestea să sprijine dialogul în Venezuela.
Totodată, Maduro s-a declarat favorabil organizării de alegeri parlamentare anticipate pentru a se pune capăt crizei politice care i-a cuprins ţara. ‘Ar fi foarte bine să organizăm alegeri legislative mai devreme, ar fi o foarte bună formă de discuţii politice, o soluţie bună prin vot popular’, a afirmat el, în timp ce opoziţia se pregăteşte de manifestaţii împotriva sa.
În schimb, ‘alegerile prezidenţiale au avut loc acum mai puţin de un an, cu zece luni în urmă’, a spus Maduro. ‘Nu acceptăm ultimatumuri din partea nimănui în lume, nu acceptăm şantajul. Alegeri prezidenţiale au avut loc în Venezuela şi, dacă imperialiştii doresc noi alegeri, să aştepte până în 2025’, a adăugat liderul socialist de la Caracas.
Riscul de tulburări civile este ridicat în această ţară de 32 de milioane de locuitori, una dintre cele mai violente din lume, în plin colaps economic, asupra căruia s-a suprapus şi criza politică ce opune două tabere: chaviştii şi opoziţia.
De asemenea, Nicolas Maduro s-a declarat ‘pregătit să discute cu Donald Trump personal, în public, în SUA, în Venezuela, oriunde doreşte, indiferent de program’. Cu toate acestea, el a apreciat că o astfel de discuţie este ‘greu de organizat în prezent’, în special din cauză că consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american John Bolton ‘i-a interzis lui Trump să înceapă dialogul’.
Maduro şi-a exprimat ‘recunoştinţa’ faţă de preşedintele rus Vladimir Putin, care îl sprijină în această criză, indicând că Venezuela continuă să primească ‘în fiecare lună’ armament rusesc, ‘cel mai modern din lume’, în cadrul contractelor în vigoare.
Preşedintele venezuelean a asigurat că, în pofida situaţiei economice din ţară, guvernul său va continua să plătească datoriile către China şi Rusia, principalii săi creditori: ‘Venezuela plăteşte întotdeauna la timp’.
În acelaşi interviu pentru RIA Novosti, Maduro a mai spus că preşedintele american Donald Trump a dat ordin guvernului columbian să-l asasineze, iar dacă i se întâmplă ceva, atunci aceste ţări vor fi responsabile, însă a recunoscut că ‘este greu de ajuns la el’.
‘În primul rând, soarta mea este în mâinile lui Dumnezeu, sunt creştin, cred în protecţia divină. În plus, sunt apărat tot timpul de oamenii din Venezuela, am şi un serviciu bun de informaţii’, a spus el, potrivit RIA Novosti. ‘Dar, fără îndoială, Donald Trump a dat ordin să fiu asasinat, a dat un astfel de ordin guvernului Columbiei, mafiei din Columbia. Dacă mi se întâmplă ceva, Donald Trump şi preşedintele columbian, Ivan Duque, vor fi responsabili pentru aceasta’, a spus Maduro, care susţine că în august a fost ţinta unei tentative de asasinat în timpul unei parade la Caracas, când spre tribuna unde se afla au fost direcţionate câteva drone cu explozibili. El a acuzat atunci opoziţia şi pe fostul preşedinte columbian, Juan Manuel Santos, de această tentativă de asasinat. Maduro a mai spus că ştia că împotriva sa se pregăteşte un asasinat cu sprijinul SUA, notează agenţia rusă de presă.
Foto: Nicolas Maduro / Sursa: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii