G4Media.ro

Verificări antifraudă în cadrul unui dosar penal ce vizează 24 de societăţi…

Foto: Antifrauda ANAF / sursa ANAF

Verificări antifraudă în cadrul unui dosar penal ce vizează 24 de societăţi care desfăşoară activităţi de prestări servicii în domeniul peisagistic şi întreţinerea spaţiilor verzi / Prejudiul este estimat la 27 de milioane de lei

Inspectori antifraudă împreună cu ofiţeri de poliţie efectuează joi verificări, în cadrul unui dosar penal ce vizează 24 de societăţi ce desfăşoară activităţi de prestări servicii în domeniul peisagistic şi întreţinerea spaţiilor verzi, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 27 de milioane de lei, informează un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), transmite Agerpres.

„Inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală – Structura centrală (DGAF) efectuează azi, 24.04.2025, verificări antifraudă, împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul IPJ Călăraşi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, care pun în executare mandate de percheziţie domiciliară, operaţiuni desfăşurate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, în cadrul unui dosar penal care vizează un număr de 24 de societăţi care desfăşoară activităţi de prestări servicii în domeniul peisagistic şi întreţinerea spaţiilor verzi, principalii beneficiari ai acestor servicii fiind unităţile administrativ teritoriale din municipiul Bucureşti”, se arată în comunicatul ANAF transmis Agerpres.

În privinţa circuitelor de tranzacţionare au atras atenţia societăţi din municipiul Bucureşti care subcontractează serviciile facturate unităţilor administrativ teritoriale, către diverşi operatori economici care au sediul social pe raza judeţului Călăraşi, şi care prezintă comportament fiscal inadecvat, existând indicii temeinice privind sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale corelative, atât în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, cât şi a celor din veniturile asimilate salariilor, ca urmare a utilizării forţei de muncă fără forme legale.

Potrivit sursei citate, valoarea tranzacţiilor asupra cărora se prefigurează sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale se ridică la aproximativ 27 milioane lei, urmând ca activitatea desfăşurată în perioada următoare de cele două instituţii, cu respectarea competenţelor materiale specifice fiecărei structuri, să stabilească existenţa/inexistenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 241/2005 – pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

DGAF reafirmă importanţa respectării prevederilor fiscale şi subliniază determinarea în combaterea evaziunii fiscale, în colaborare cu partenerii instituţionali.

„Această intervenţie subliniază angajamentul comun al autorităţilor în combaterea evaziunii fiscale şi în asigurarea echităţii fiscale pentru toţi contribuabilii”, subliniază ANAF.

De asemenea, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală atrage atenţia asupra consecinţelor legale ale nedeclarării veniturilor, indiferent de sursa acestora.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.