G4Media.ro

Verificări în județul Prahova privind respectarea legilor care vizează protecţia persoanelor cu…

sursa foto: captura

Verificări în județul Prahova privind respectarea legilor care vizează protecţia persoanelor cu handicap, gravidelor şi părinţilor cu copii sub 5 ani, după ce autorităţile au primit „numeroase solicitări”

Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că vor face verificări cu privire la modul în care sunt aplicate şi respectate prevederile legislaţiei care stabileşte drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi drepturile femeilor gravide şi ale părinţilor cu copii mai mici de cinci ani în spaţiile publice cum ar fi parcări sau magazine. Controalele vor avea loc în condiţiile în care Prefectura a primit „numeroase solicitări” din partea cetăţenilor care constată că legislaţia în acest sens este încălcată, dar şi după ce un bărbat a bătut, în parcarea unui magazin, un cuplu care i-a atras atenţia că a parcat pe un loc rezervat persoanelor cu handicap, transmite News.ro.

O comisie formată din reprezentanţi a mai multor instituţii din judeţul Prahova va demara, începând de vineri, 25 aprilie, verificări privind modul de aplicare şi respectare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi Legii nr. 280/2023 privind accesul cu prioritate pentru femei gravide, precum şi pentru persoane însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani.

Controalele au loc după ce autorităţile au primit „numeroase solicitări din partea cetăţenilor”, anunţă Prefectura Prahova, joi, 24 aprilie 2025.

Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, recomandă şoferilor care nu se încadrează în categoriile menţionate de lege, respectiv persoane cu dizabilităţi, însoţitorii acestora sau părinţi însoţiţi de copii cu vârsta de până la 5 ani, să respecte marcajele locurilor de parcare special amenajate  pe domeniul public sau în incinta centrelor comerciale. De asemenea, Drăgănescu cere instituţiilor publice şi entităţilor private „să demareze de urgenţă măsuri pentru respectarea procentului minim prevăzut de lege pentru locurile de parcare destinate mijloacelor de transport folosite de către femeile gravide, persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani sau  persoanele cu handicap, precum şi măsuri privind montarea sistemelor de acces pentru persoanele cu handicap în instituţii şi unităţi comerciale”, iar instituţiilor publice şi unităţilor comerciale să respecte drepturile femeilor gravide şi părinţilor  însoţiti de copii cu vârsta de până la 5 ani, conform legislaţiei, prin amplasarea la vedere, a afişajului specific ce prevede acordarea de prioritate, în zona caselor de marcat, casieriilor sau ghişeelor.

Anunţul făcut de Prefectura Prahova privind controalele are loc la scurt timp după ce un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, au fost bătuţi de un şofer, în parcarea unui supermarket, după ce unul dintre ei a atras atenţia şoferului că parcase ilegal pe un loc destinat persoanelor cu dizabilităţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Fiecare fată de pe WECIARY18 e gata să fie luată tare.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.